Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Încep evenimentele „George Enescu“. „Duminică muzicală“ cu Neagu Djuvara şi Sever Voinescu, urmată de lansarea proiectului „Bucureştiul Creativ“

Publicat in Adevarul, joi 27 iunie 2013 ·

Două evenimente din cadrul programei Festivalului „George Enescu“ au loc duminică, 30 iunie, de la ora 11.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu. O dezbatere a „Duminicilor muzicale“ va fi purtată între Neagu Djuvara şi Sever Voinescu, după care va fi lansat proiectul „Bucureştiul Creativ“, marcă a Festivalului Enescu.

Duminicile muzicale ale Festivalului „George Enescu“ îi aduc faţă în faţă pe unul dintre cei mai mari intelectuali români, Neadu Djuvara, şi pe editorialistul de la „Dilema Veche“ Sever Voinescu, care vor discuta despre puterea identităţii culturale. Neagu Djuvara va povesti despre experienţele sale culturale din întreaga lume şi despre felul în care înţeleg străinii să-şi modeleze şi promoveze identitatea culturală. Dar şi despre un eveniment unic în istoria României pe care l-a trăit pe viu: premiera românească a operei „Oedipe“, de George Enescu care a avut loc chiar la prima ediţie a Festivalului „George Enescu“, pe 22 septembrie 1958, sub bagheta lui Constantin Silvestri.

În cadrul dezbaterii, va fi lansat şi cel mai ambiţios proiect al ediţiei 2013 a Festivalului „George Enescu“, Bucureştiul Creativ. Desfăşurat în acelaşi timp cu Festivalul, Bucureştiul Creativ va transforma Capitala prin valorile Festivalului – magie şi creativitate – şi va genera efervescenţa culturală caracteristică oraşelor europene. Opere de artă vor fi expuse în faţa sălilor de concerte din Festival, dar şi în alte locuri-cheie din Bucureşti, vor fi proiectate filme şi vor avea loc mai multe happeninguri sub eticheta: Festivalul „George Enescu” transformă Bucureştiul!

La finalul evenimentului, Neagu Djuvara va acorda autografe pe volumul “O scurtă istorie ilustrată a Românilor”, lansat la Târgul de Carte Bookfest, într-o ediţie de lux.

Când este însoţită de ilustraţii, o carte de istorie e mai bună, iar materia sa

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum o ora
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

Ce temperaturi vom avea în următoarele două săptămâni. Regiunile țării unde se anunță precipitații

Ziare.com acum 17 minute
ANM anunţă o vreme caldă, în intervalul 6 - 19 mai, cu o medie a valorilor termice diurne în jurul a 26 de grade, în majoritatea regiunilor ţării. Cu toate acestea, vor fi ploi pe arii relativ extinse, de pe la finalul acestei săptămâni şi în prima

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 2 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

Cafeaua sintetică ar putea deveni o realitate

Mediafax acum o ora
Consumul global de cafea este uriaş, cu două miliarde de ceşti băute zilnic. Această dependenţă are un preţ mare: defrişări masive, salarii mici pentru fermieri şi emisii semnificative de carbon. Pe măsură ce schimbările climatice ameninţă producţia

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum 29 minute
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti

Radio Mures acum 3 ore
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti, la începutul unei săptămâni numită Luminată. Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai mare în creștinism, este singura căreia i se dedică trei zile de sărbătoare. În a doua zi de Paști,

O schimbare strategică esenţială. Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

HotNews acum 5 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times. Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia Rusia a început deja să pregătească mai ac

România TV devansează PRO TV şi devine cea mai urmărită televiziune a României

Gandul acum o ora
România TV a urcat, duminică, pe primul loc in topul audientelor, lăsând in urmă PRO TV. Cota de piață inregistrată de România Tv timp de douasprezece ore a fost de 12,3 la suta fata de doar 9,9 la suta cat a obtinut PRO TV. România TV continuă sa d

Ministrul italian al Apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin. „Are în minte o ordine internaţională”

Ziare.com acum o ora
Guido Crosetto, ministrul italian al Apărării a declarat într-un interviu publicat luni, 6 mai, de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diploma

Vremea

București
acum

24°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

23°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

21°
lun.

10°/21°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

11°/23°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°