Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preoţii de la ţară iau lecţii de la norvegieni: "Să vină să vadă ce rău trăim, şi pe urmă să facă pe profesorii"

Publicat in Adevarul, marți 9 noiembrie 2010 ·

Mai multe feţe bisericeşti din Italia, Norvegia, Bulgaria şi Estonia se află în Craiova în aceste zile, pentru un schimb de experienţă. Acţiunea, iniţiată de Facultatea de Teologie, urmăreşte ca preoţii de la ţară să-şi însuşească metode noi de a sluji în satul unde îşi au parohia.

Atelierul face parte din proiectul "Metode Interculturale de Dezvoltare Comunitară", fiind organizat de Facultatea de Teologie a Universităţii din Craiova, în parteneriat cu alte patru instituţii europene de învăţământ superior – Facultatea de Teologie a Universităţii „St. Kliment Ochridsky” din Sofia (Bulgaria), Europe Direct-Carrefour Europeo Emilia (Italia), Institutul Teologic al Bisericii Evanghelice Luterane Estoniene (Estonia) şi Şcoala Norvegiană de Teologie din Oslo (Norvegia).

Acţiunea îi vizează pe preoţii de la ţară

"Preoţii participanţi vor avea ocazia să facă schimb de informaţii şi de experienţă cu privire la cele mai bune practici în activitatea pastoral-misionară de îmbunătăţire a vieţii membrilor comunităţii lor şi să construiască o strategie comună de dezvoltare comunitară care să fie compatibilă şi aplicabilă tuturor comunităţilor şi regiunilor europene vizate de proiect", se precizează pe site-ul Patriarhiei Române. Acţiunea îi vizează pe preoţiidin "zonele rurale defavorizate" şi are ca scop să "contribuie la procesul de dezvoltare a comunităţilor în care aceştia activează", după cum se specifică pe site-ul Patriarhiei.

"Li se pare că ştiu să slujească mai bine?"

Întrebaţi ce părere au despre acest proiect, mai mulţi preoţi din Oltenia au respins categoric această idee, pe motiv că "ne-au ales pe noi, tocmai din satele sărace, unde abia câştigăm cât să trăim de pe-o zi pe alta. De ce nu se duc cei de la oraş? Li se pare că ştiu să slujească mai bine, că au mai mult har?! Mai bine mai marii Bisericii ar veni să vadă cum trăim

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 11 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 9 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 13 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 6 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 6 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 6 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 8 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 7 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 12 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Vremea

București
acum

13°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

10°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°