Traian Basescu poate fi lesne scuzat pentru a reflecta atat de indelung asupra oportunitatii si utilitatii unui eventual al doilea mandat. Daca va considera, intr-un final, ca unul i-a fost de ajuns, nu cred ca va fi vorba de o cedare in fata adversarilor sai din mass-media. Toata gama acuzelor aduse ar disparea rapid in valtoarea mediatica iscata in jurul campaniei sale prezidentiale, careia Basescu stie sa-i imprime un ritm alert.
Pentru Basescu, intrarea in campanie nu poate constitui decat o mare usurare, dat fiind ca ii permite sa uite, fie si temporar, de realitatea unui job prea putin satisfacator. Avand in vedere natura disfunctionala a actualului sistem politic, presedintele nu poate face prea multe in vederea optimizarii afacerilor publice. Iar un al doilea mandat ar sta, fireste, sub aceleasi auspicii – neexistand deocamdata indicii ca actuala majoritate aflata la guvernare este capabila sa scoata tara din fundatura si sa dreaga statul profund gripat.
Fitecum, Basescu va continua, probabil, sa ramana acelasi capitan de vas care bate neobosit drumul dintre cabina de comanda si bucataria aflata in burta vaporului pentru a potoli certurile marunte, dar constante, ivite intre membrii temperamentalului sau echipaj. Ideea retragerii ii va parea, probabil, atat umilitoare, cat si fireasca in acelasi timp. Istoria a consemnat insa personaje mult mai ilustre care au recurs la acelasi pas – vezi Charles de Gaulle, care demisiona in 1946 din functia de sef al statului si al guvernului provizoriu francez, ca urmare a blocajului politic instaurat de comunitati. Dar pe cand De Gaulle a continuat sa se bucure de sprijinul adeptilor sai, reusind astfel sa revina in prim-planul politicii franceze pentru a proclama cea de-a V-a Republica, este greu de apreciat daca Traian Basescu ar putea conta pe o baza de sustinere oarecum similara. Partidul sau se p
