Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cât au crescut preţurile în 2010, în România. Ce scumpiri aduce 2011

Publicat in Gandul, miercuri 12 ianuarie 2011 ·

Preţurile au crescut semnificativ de-a lungul anului 2010, în România. Datele oficiale ale Statisticii indică un avans de 7,96%. Scumpiri în lanţ, în special la alimente, se anunţă şi anul acesta

Ţigările, combustibilii, utilităţile şi o bună parte din alimentele de bază au înregistrat majorări semnificative ale preţurilor. Cartoful este campionul scumpirilor. Un kilogram cumpărat la sfârşitul lui 2010 era cu peste 45% mai scump decât în luna ianuarie a aceluiaşi an, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică(INS). O lovitură importantă dată bugetelor multor familii de români a constituit-o însă creşterea preţului tutunului, cu 26,3%, şi al combustibililor, cu peste 15%. Avansuri considerabile s-au înregistrat şi în ceea ce priveşte preţul mărfurilor alimentare. Legumele în ansamblu, precum şi conservele din legume s-au apreciat cu circa 22%. Un procent similar a fost consemnat şi în cazul uleiului comestibil. Zahărul şi fructele proaspete au depăşit şi ele zece procente. Pe segmentul produselor nealimentare, o scumpire importantă a avut loc la energia termică, unde preţurile au urcat cu 12%. Şi serviciile pentru apă, canal şi salubritate au cunoscut majorări importante, de aproape 16%.

FMI vede riscuri inflaţioniste

Analiştii economici estimează că, anul acesta, preţurile îşi vor domoli creşterea. "Inflaţia din decembrie de 7,96% e în linie cu aşteptările. În mod normal, în lunile următoare, inflaţia ar trebui să se stabilizeze în jur de 7%, după care, o dată cu eliminarea impactului creşterii TVA din 2010, adică începând din iulie 2011, ar trebui să avem o scădere foarte puternică a inflaţiei anuale. Ne vom îndrepta spre un 4% la sfârşitul anului", a declarat Ionuţ Dumitru, economistul-şef al Raiffeisen Bank. Un raport recent al Fondului Monetar Internaţional(FMI) punctează însă existenţa riscurilor de creştere a preţur

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 11 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 9 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 7 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 13 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 7 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 6 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 8 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 7 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 9 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Vremea

București
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°