De astăzi şi până pe 13 septembrie, pe platoul din faţa Casei de Cultură Piatra Neamţ va fi organizat un punct de informare unde pot fi văzute o parte dintre autospecialele din dotarea ISU Neamţ.
Pe acelaşi amplasament este expusă expoziţie de fotografie având drept tematică intervenţia în situaţii de urgenţă. Vizitatorii vor beneficia de sfaturi din partea specialiştilor Inspecţiei de Prevenire, despre modul de comportare în situaţiile de urgenţă.
„Cu această ocazie vor fi distribuite pliante şi broşuri, specifice activităţii de informare preventivă", a precizat căpitanul Iulian Jugan, purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.
Luni şi marţi, la sediile Detaşamentelor de Pompieri Piatra Neamţ, Roman şi Târgu Neamţ vor fi organizate Zilele Porţilor Deschise unde sunt invitaţi copiii din instituţiile de învăţământ şi cei care doresc să viziteze unităţile de pompieri.
„În cadrul acestor activităţi, pompierii militari le vor prezenta vizitatorilor tehnica din dotare şi exerciţiile specifice fiecărei categorii de tehnică", mai precizează purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.
Marţi seară, începând cu ora 20.30, pompierii militari vor organiza „retragerea cu torţe" în Piatra Neamţ. Deplasarea se va efectua pe traseul Prefectură - Piaţa Ştefan cel Mare - Muzeul de Istorie - Hotel Central - Gară - sediul ISU Neamţ.