Traian Băsescu a putut să se întoarcă la Cotroceni doar fiindcă a fost ajutat de Occident. Fără sprijinul şi presiunile venite în mod direct de la Bruxelles, Washington, Berlin şi Londra, preşedintele s-ar fi dus pe mare, aşa cum a spus că-şi doreşte.

După aproape două luni în care Victor Ponta şi Crin Antonescu au vorbit dispreţuitor despre şeful Comisiei Europene, despre cancelara Germaniei sau despre Statele Unite, marile puteri euro-atlantice pot sărbători victoria anemică a preşedintelui Traian Băsescu. În vâltoarea turbulenţelor economice de pe continent, România rămâne la prima vedere doar o provincie perficerică şi indisciplinată, cu care nu-şi bate nimeni prea mult capul. În acelaşi timp, însă, poziţia strategică a ţării între spaţiul vital al Rusiei şi sfera de influenţă a NATO, este monitorizat de cele două puteri concurente, care şi-au identificate interesele pe teritoriul României. Americanii mizează pe două baze militare aici, iar una dintre ele va administra scutul antirachetă, de care ruşii se tem că ar putea fi folosit împotriva lor. Dacă scutul va apuca să fie instalat lângă Caracal, aşa cum este programat, România ar putea fi smulsă definitiv din jocul de puzzle al Moscovei. Dacă nu, viitorul devine incert.

Umbrela abstractă a Alianţei Nord Atlantice nu este suficientă într-o lume aflată în fragmentare permanentă, de aceea scutul american antirachetă, care urmează să fie preluat de NATO îi oferă României o centură de siguranţă cu multiple întrebuinţări. Apărarea ţării de o eventuală ofensivă este doar o funcţie a scutului, fiindcă primul său rol este să intimideze orice intenţie militară. Prezenţa unor arme sofisticate, scumpe şi periculoase pe teritoriul României îi face pe liderii americani, în special, dar şi pe ceilalţi jucători din NATO să fie foarte atenţi la ceea ce se întâmplă la Bucureşti şi să blocheze atunci când e cazul