La sfârşitul săptămânii trecute, primarul comunei Vulcan, Claudiu Druia, a primit o veste foarte proastă. Instituţia Prefectului - judeţul Braşov l-a amendat cu 100 de milioane de lei, bani pe care va trebui să-i scoată din buzunarul propriu, pe motiv că a tergiversat aplicarea legilor Fondului Funciar. Mai precis, până acum nu a trimis nici un dosar, nici pentru terenurile agricole, nici pentru cele silvice, în vederea validării şi ulterior punerii în posesie. După acest caz, pe agenda Instituţiei Prefectului se mai află alţi opt primari, motivul fiind similar. Subprefectul Szakal Andras (foto) spune că din localităţile Ghimbav, Tărlungeni, Măieruş, Şercaia, Părău, Dumbrăviţa, Şoarş şi Racoş nu s-a primit până acum nici o documentaţie referitoare la punerea în posesie a foştilor proprietari nici pentru teren agricol, nici pentru teren silvic. „Astfel, primarii acestor localităţi riscă şi ei să fie amendaţi cu câte 100 de milioane de lei fiecare. Nu se poate ca în unele localităţi să avem aproape încheiată procedura de aplicare a Legilor Fondului Funciar, iar în altele nu. Trebuie să grăbim această procedură”, ne-a declarat subprefectul Szakal Andras. În aceeaşi idee, astăzi se va efectua un control la Săcele. Însă, aici nu este vorba de tergiversarea aplicării acestor legi, deoarece au fost retrocedate 11.000 de hectare de teren forestier. „În ceea ce priveşte terenurile agricole există o problemă la Săcele. Sunt cetăţeni care nu au acceptat amplasamentele date pe Legea 1. Vechile amplasamente au fost pe Calea Bucureşti şi până la Policlinica Astra, însă, li s-au oferit terenuri pe Golul Alpin din Munţii Ciucaş. Trebuie să găsim o soluţie pentru această situaţie”, a mai spus subprefectul Szakal Andras. La sfârşitul săptămânii trecute, primarul comunei Vulcan, Claudiu Druia, a primit o veste foarte proastă. Instituţia Prefectului - judeţul Braşov l-a amendat cu 100 d