Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oaspeţii au dominat prima etapă a returului

Publicat in Buna ziua Brasov, marți 29 ianuarie 2008 ·

După o lună de pauză, baschetul masculin a pornit la drum pentru a-şi derula cele 13 etape ale reutrului. Prima etapă (a 14-a a campionatului) a consemnat patru victorii în deplasare, printre acestea şi cea obţinută de studenţii braşoveni. Este prima victorie obţinută în deplasare şi cu noile achiziţii cu care a pornit la drum, Dan Calancea mai speră şi la altele. De ce nu şi la Rapid, sâmbătă, la Bucureşti?

În derby-ul sibian, de la Mediaş, Atlassib a câştigat la diferenţă apreciabilă. Dinamoviştii au suferit a doua înfrângere într-o singură săptămână, după cea din Cupă, din partea ploieştenilor. De data aceasta au pierdut la limită la Piteşti în faţa gazdelor, care nu pot să cedeze încă locul de play-off. În tradiţionala întâlnire Timişoara – Cluj, echipa de pe Someş dă dovadă de reviriment faţă de prestaţiile modeste din turul campionatului. Nu este uşor să câştigi la Timişoara, dar ei au reuşit, fiind la numai două puncte de locul secund. Rapidiştii au obţinut un succes scontat la Târgovişte, în faţa nou promovatei echipe locale şi continuă să se afle pe podium.

Sâmbătă are loc etapa a II-a a returului, etapă în care campionii vor avea o misiune dificilă la Cluj, ca de altfel şi braşovenii lângă Podul Grant din Bucureşti. În rest, partide fără o miză deosebită.

Rezultatele înregistrate: Elba Timişoara – U Mobitelco Cluj 69-80 (36-33); CSU Asesoft Ploieşti – CS Otopeni 89-66 (40-26); BC Tg. Mureş – CSM Leonardo Oradea 90-73 (54-36); BC MUS Piteşti – Dinamo Gealan Bucureşti 73-71 (29-41); Gaz Metan Mediaş – CWSU Atlassib Sibiu 78-95 (44-45); BC Târgovişte – Rapid Neoset Bucureşti 61-82 (30-44); BC Rm. Vâlcea – CSUM Cuadripol 71-77 (40-43). După o lună de pauză, baschetul masculin a pornit la drum pentru a-şi derula cele 13 etape ale reutrului. Prima etapă (a 14-a a campionatului) a consemnat patru victorii în deplasare, printre acestea şi cea ob

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 4 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 5 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 2 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 6 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 3 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 5 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 11 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 5 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°