Preţul mediu al gazelor importate în perioada ianuarie-iunie va fi de 493 de dolari/1.000 metri cubi, mai mare cu 11,5% comparativ cu media anuală din 2011, de 442 de dolari, reiese din datele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).
Exprimat în lei şi raportat la unitatea energetică, preţul gazelor este estimat în intervalul analizat la 149,5 lei/MWh, în creştere cu 17,7% faţă de media anului trecut, de 127 lei/MWh.
Din cauza gerului din iarnă, consumul de gaze de la începutul acestui an a fost considerabil mai mare, diferenţa fiind acoperită prin importuri. În ianuarie, consumul de gaze a fost, în unele zile geroase, chiar şi cu 30-35% mai mare decât o zi normală de iarnă.
Consumul suplimentar a fost asigurat din importuri, care au crescut şi ele. Gazele ruseşti sunt însă de trei ori mai scumpe decât cele de producţie internă, adică circa 500 de dolari pe mia de metri cubi.
Cum preţul gazelor pentru populaţie este îngheţat până cel puţin la 1 aprilie 2012, industria va trebui să suporte toate aceste costuri suplimentare. În luna februarie, companiile vor consuma 55% gaze de import şi doar 45% de producţie internă, ponderea importurilor fiind una record.