Mesajul a fost trimis. Multumesc!

S-a deschis târgul studenţesc de vacanţă

Publicat in Adevarul, joi 11 mai 2006 ·

numai 30 de euro pe săptămână.

Ofertele de vacanţe de pe ţărmul Mediteranei şi Europa de Vest abundă la târgul studenţesc. În plus, vizitatorii numeroşi sunt asaltaţi de programe speciale, turism pe cont propriu în toată lumea, zboruri aviatice ieftine, aventuri în tabere speciale din România, la tarife incredibil de mici. După cum ne-a declarat Roxana şanta, coordonator de proiect din partea Societăţii Studenţilor Europenişti (SSE), firmele de turism care au venit în holul Casei de cultură a studenţilor din Cluj-Napoca au fost informate anterior de disponibilitatea studenţilor de a cheltui cât mai puţin pentru vacanţa de vară. Aproape 60 la sută din cei 500 de studenţi chestionaţi de SSE în această primăvară ar dori să călătorească în afara ţării, cu costuri de maximum 200 euro de persoană, cu toate cheltuielile de transport, cazare şi masă incluse. Firmele nu au stat pe gânduri şi au venit cu oferte tentante şi accesibile.

Grecii şi hostelurile, la mare căutare

Grecia rămâne în topul destinaţiilor preferate, urmată de Franţa şi de staţiunile cu deschidere la Mediterană din Italia sau Tunisia. În ţară, topul începe cu litoralul, dar apar şi oferte montane, cu tabere care includ şi cuvântul aventură. O ofertă convenabilă de cazare, cu preţuri începând de la 8 euro de persoană pe noapte, are reţeaua Hostels, care include locaţii în nu mai puţin de 800 de oraşe din întreaga lume. Grecii au cea mai redusă ofertă a târgului, cu doar 30 de euro fiind disponibile în extrasezon apartamente pentru patru persoane, timp de o săptămână.

Tabere montane pentru aventurieri

Pentru studenţii care doresc să vadă întâi frumuseţile patriei sunt recomandate sejururi de o săptămână în taberele de la Sovata, Buşteni, Apuseni şi Cheile Bicazului. Programul include o expediţie montană, cu orientare pe bază de hartă şi busolă, noţiuni de org

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie, activat în Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane/ Un tânăr de 16 ani a murit, alţi şapte fiind transportaţi la spital - FOTO

News.ro acum 2 ore
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi seară, de autorităţile din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane. Un tânăr de 16 ani, care conducea un autoturism pe un drum forestier, a murit,

Reacția lui Ciolacu, după conflictul din Parlament dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu

HotNews acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a spus despre conflictul care a avut loc, marţi, în Parlament, între parlamentarii Florin Roman şi Dan Vîlceanu, că „e de cascadorii râsului”. Marcel CiolacuFoto: AGERPRES ”Îmi pare bine că pe timpul meu nu s-au întâmplat as

Românii pot călători în Turcia doar cu buletinul. Decretul dat de Erdogan

Press Alert acum 6 ore
< p> Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat de preşedintele republicii, Recep Tayyip Erdogan, transmite Agerpres. Potrivit decretului prezidenţial pub

Dosarul „Azilele groazei”. Frații Godei și alte 26 de persoane, trimiși în judecată după o investigație de presă

HotNews acum 6 ore
Procurorii au trimis în judecată 28 de persoane, printre care și fostul șofer al Gabrielei Firea, Ștefan Godei, și cele două entități juridice care administrau așa-zisele centre de îngrijiri pentru bătrâni și persoane cu dizabilități implicate în do

Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu se transferă la Constanţa. CSM i-a aprobat transferul

Mediafax acum 9 ore
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţiona dosarul Vlad Pascu, părăseşte instanţa din Mangalia şi se transferă la Judecătoria Constanţa. Secţia de judecători a CSM i-a aprobat transferul începând cu 1 iunie. Accidentul în care Roberta Marin

UPDATE - Un mort şi circa 30 de răniţi într-un zbor Londra-Singapore, în urma unor "turbulenţe puternice". A coborât 1.800 de metri în 3 minute. Avionul era un Boeing 777 şi a aterizat de urgenţă la Bangkok. Persoana decedată este cetăţean britanic- FOTO

News.ro acum 9 ore
Un Boeing 777 operat de Singapore Airlines a înregistrat marţi perturbări majore în zbor, a anunţat compania aeriană, ceea ce a dus la moartea unei persoane, cetăţean britanic, şi la rănirea altor câteva zeci, relatează AFP. Aeronava, un Boeing 777-

Nou val de praf saharian deasupra României!

Ziua Constanta acum 10 ore
Meteorologii anunţă că un nou val de praf saharian va ajunge deasupra României, începând de marţi seară şi va putea fi observat în special peste regiunile vestice şi sud-vestice. Iată comunicatul cu privire la transportul de praf saharian în zona R

Miriam Bulgaru salvează minge de meci şi se califică în turul doi la Roland Garros

Mediafax acum 4 ore
Miriam Bulgaru a salvat o minge de meci, înainte de a obţine calificarea, în timp ce Cristina Dinu i-a aplicat un sever 6-2, 6-0 adversarei sale în primul tur al calificărilor de la Roland Garros. Ambele românce au trecut marţi în turul secund, în d

Mutare periculoasă a lui Putin. Rusia a început exerciții militare cu arme nucleare la granița cu Ucraina VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Armata rusă a anunţat marţi, 21 mai, că a început în apropiere de Ucraina exerciţii militare privind utilizarea armelor nucleare tactice, exerciţii ordonate la începutul lunii mai de preşedintele Vladimir Putin, dând asigurări că este vorba despre u

Cinci case și şapte anexe gospodăreşti, mistuite de un incendiu, la Brăila VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Un incendiu puternic, izbucnit marți, 21 mai, a afectat nu mai puțin de cinci locuinţe şi şapte anexe gospodăreşti din municipiul Brăila, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Brăila. Incendiul, provocat de un foc lăsat nesuprave

Vremea

București
acum

15°
mie.

13°/25°
joi

13°/22°
vin.

14°/27°
sâm.

17°/25°
Iasi
acum

15°
mie.

12°/26°
joi

16°/26°
vin.

15°/27°
sâm.

14°/25°
Constanta
acum

10°
mie.

10°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/19°
joi

13°/22°
vin.

12°/23°
sâm.

12°/22°
Timisoara
acum

17°
mie.

15°/24°
joi

15°/22°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/26°