”(...) iubirea nu e de nici un sex (...) o iubire împărtăşită... Două vise care din întâmplare se acordă, o fericită neînţelegere. Din partea ambelor părţi fireşte... Nu credeţi că ne-am putea vorbi unul celuilalt în visele noastre?”
Pe 10 mai TNI a adus în premieră la Sala Studio un spectacol (Variaţiuni enigmaticede Eric-Emmanuel Schmitt) dificil de montat deoarece necesită reconstruirea unei proximităţi de ordin psihologic între poveste şi privitor, o identificare de ordin empatic între caracterele aduse în scenă şi spectator, cerută de chiar autorul piesei în cauză: ”Deseori spectatorii mi-au povestit continuarea Variaţiunilor (...) dar de fapt ei nu-mi povesteau piesa, se povesteau pe ei înşişi”. Distribuţia: Abel Znorko (Emil Coşeru), Erik Larsen (Ocatavian Jighirgiu). Regia: Liviu Manoliu. Scenografia: Axenti Marfa.
Modul în care actorul-regizor Liviu Manoliu receptează Variaţiunilelui Schmitt diferă radical de viziunea autorului însuşi: dacă la Manoliu se pune problema confruntării dintre doi bărbaţi cu personalităţi radical diferite şi percepţii diferite asupra dragostei, care au iubit/iubesc aceeaşi femeie, în cazul lui Schmitt, pentru care textul este în mod declarat unul profund autobiografic, Znorko şi Larsen, scriitorul exilat pe o insulă/amantul care a renunţat la o iubire pentru a nu o condamna degradării cotidianului (pradă unei detaşări în spatele căreia se ascund trăiri grave, autentice şi soţul deghizat în ziarist (care ridică pe un piedestal tocmai convieţuirea cu celălalt în însemnele ei cele mai epuizante şi mai abjecte (privind din exterior) nu sunt decât ego şi alter-ego ai aceluiaşi.
În ceea ce priveşte femeia nereprezentată de autor (Hélène), dar prezentă în povestea pe care Schmitt o construieşte, în dialogurile dintre personaje, aceasta nu a existat deloc (în acest punct, caracterul autobiografic al piesei se pierde c
