O mare de oameni; aceeasi privire, aceiasi pasi, inceti dar siguri, au strabatut strazile Iasului, intr-o zi frumoasa de toamna, pentru a conduce din aceasta lume, spre eternitate, pe unul dintre ei, pe cel care a fost VIRGIL SAHLEANU.
Timpul nu a mai avut rabdare cu acest barbat in plina putere si s-a oprit brusc pentru acest om, un om ca oricare dintre noi, ce iubea viata la fel de mult, care spera, cum facem si noi, ca nu este totul pierdut, ca nu totul este desertaciune.
Privind la coloana nesfarsita, la semenii lui pana mai ieri, la ochii lor mari, tristi, care priveau inainte, am tresarit brusc, fulgerat de o idee si am zambit inexplicabil, ca un nebun fericit, intr-o lume bolnava. Mi-am spus atunci ca liderul sindicalistilor de la Tepro nu a murit, este mai viu ca oricand, ca el a avut ultimul cuvant in fata administratiei, a sistemului politic actual, ca, in sfarsit, dupa zece ani de framantari, a reusit sa invinga un sistem, o mentalitate.
A reusit sa consolideze o idee, pentru care a luptat si a murit, sa consolideze o unitate a semenilor sai; sa-i stranga in jurul sau, sa le demonstreze ca toti sunt o forta, ca ei sunt cei multi, ca orice putere politica trebuie sa le slujeasca - Ce nu a putut materializa in ultimii ani, in lupta sa surda cu putere, a reusit dupa trecerea in neant; a reusit ca statul, ca Fondul Proprietatii de Stat, sa se recunoasca invins, ca domnul Sirbu, presedintele acestui organism al puterii economice a guvernului, sa recunoasca public ca liderul de la Iasi a avut dreptate, ca asa-zisa privatizare a unitatii pentru care Sahleanu a murit a fost un esec, o cacealma data cinstei, economiei de piata, procesului de privatizare in sine.
Cei care cred ca au reusit sa-l indeparteze, sa-l ucida pe acest adevarat om, se inseala, ei practic s-au sinucis, si-au semnat sentinta de condamnare definitiva, caci VIRGIL S