Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bugetarii obligaţi să intre în concediu fără plată pierd la pensie

Publicat in Adevarul, marți 11 august 2009 ·

Vicepreşedintele "Cartel Alfa", Octavian Luca, a declarat, marţi, pentru Mediafax, că Guvernul nu poate obliga bugetarii să intre în concediu fără plată în lipsa acordului lor scris, întrucât această măsură duce la diminuarea pensiei.

"Nu este posibil din punct de vedere tehnic această măsură, pentru că este nevoie de acordul scris al lucrătorului pentru concediu fără plată, singura soluţie ar fi diminuarea timpului săptămânal de muncă de la 40 la 38 de ore, ceea ce nu înseamnă scăderea salariului, ci doar reducerea timpului de lucru", a spus Luca.

Liderul "Cartel Alfa" a afirmat că bugetarii care acceptă concediul fără plată vor fi afectaţi la pensii, pentru că acele zile de concediu nu vor fi luate în calcul.

"Dacă o persoană trebuia să iasă la pensie la 65 de ani, va trebui să mai stea 10 zile în câmpul muncii, iar această situaţie este posibil să se repete şi anul viitor", a explicat Luca.

Preşedintele Confederaţiei "Cartel Alfa", Bogdan Hossu, a declarat, marţi, pentru Mediafax, că toate măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din sectorul bugetar ar trebui luate doar în urma unor discuţii cu sindicatele şi a unei analize a sectorului bugetar.

"Dacă vor să ne arate buna-credinţă trebuie să ne demonstreze că au eliminat cheltuielile inutile din administraţia publică, de exemplu fântâni arteziene de un milion de euro, că încearcă să îmbunătăţească gradul de colectare prin eliminarea evaziunii fiscale şi, în al treilea rând, să aibă o discuţie cu sindicatele pentru reducerea cheltuielilor cu forţa de muncă vie", a spus Hossu.

În legătură cu declaraţia ministrului Finanţelor, Gheorghe Pogea, privind reducerea programului de lucru de la opt la şase ore pe zi, Hossu a spus că metoda este practicată în ţările din vest, dar Guvernul vrea să ia aceste măsuri "împins de FMI".

Hossu a apreciat că nici măsura compensării ore

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum o ora
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 2 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 4 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 5 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 6 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 3 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Swiatek a salvat trei mingi de meci şi a câştigat primul titlu la Madrid Open, învingând-o pe Sabalenka

News.ro acum o ora
Liderul WTA Iga Swiatek a câştigat primul său titlu la Mutua Madrid Open, după ce a salvat trei mingi de meci în finala cu Arina Sabalenka, numărul doi mondial şi deţinătoarea trofeului. Swiatek s-a impus cu scorul de 7-5, 4-6, 7-6(7), în cea mai lu

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 2 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 8 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Vremea

București
acum

12°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

13°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

dum.

9°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

16°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°