Tocmai atunci partidu' introdusese o clauza cu adevarat draconica: nu puteai sa debutezi daca nu lucrai undeva. Eroic, as zice, Dan a lucrat vreo doua luni, dupa care s-a intors la "Academia libera" de la "Corso". Vestea mortii poetului si prozatorului Dan Giosu m-a luat prin surprindere si asta intrucat vorbisem cu el la telefon doar cu cateva zile inainte. Se stabilise, de vreo doi ani, in Franta, intr-o mica localitate din Bretagne, gratie sotiei sale Cristina, doctor de familie. Aveau deja o casa si un anume prestigiu in comunitate, obtinut atat datorita doamnei Cristina, cat si aureolei sale de poet. Participase, in toamna trecuta, la un festival de poezie si-mi trimisese de-acolo afise, pliante... Imi telefona aproape zilnic, uneori si de doua ori pe zi, ma suna nu doar pe mine, ci pe multi alti ieseni, de-ar fi sa-i amintesc doar pe Liviu Antonesei, Emil Brumaru, Nichita Danilov, Traian Mocanu. Cu fiecare dintre noi avusese, prin ani, dispute energice, chiar conflicte ce pareau ireconciliabile, pentru ca, mai apoi, tot el sa revina, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat... Pe Dan Giosu era pacat sa te superi, maniile lui fiind trecatoare, pe cand dovezile de loialitate si generozitate - constante. Nevoia de comunicare era irepresibila, asa se si explica telefoanele zilnice. Avand atatia „corespondenti", stia tot ce misca in viata cultural-artistica ieseana, de care se simtea legat prin toate fibrele, desi deseori ricana impotriva cine stie cui... Dar era incantat sa afle ca cineva l-a pomenit, in vreun context, sau a scris despre el. De obicei, ma suna dupa-amiaza, dar, in urma cu vreo doua saptamani, m-a sunat la matineu. „Am auzit c-a scris Nichita despre mine, in Ziarul de Iasi..." Citisem textul si l-am asigurat ca i-a facut un portret pe cat de pitoresc, pe atat de exact. Ce inspiratie / premonitie, la Nichita, sa-l portretizeze cu doar cateva saptamani in