Căldura mare, alias global warming, a adus după sine nevoi noi, şi obiceiuri noi. Dintr-o seamă de oameni veseli, umblăreţi şi, mai ales pe timp de vară, în veşnică urmărire a unor terase cu bere şi umbreluţe, ne-am transformat într-un grup căutător de refugii răcoroase. Dacă suportabila, cîndva, căldură se asocia cu socializarea, împărtăşirea, răcoarea, singura variantă de acum poate fi doar apropiată unui soi de intimitate. Pătrunderea înăuntrul crîşmei, într-o oarecare întunecime, îţi dă alt soi de atitudine, ori prestanţă. Cuplurile astfel aşezate, plăcut răcorite de briza aerului condiţionat, emană o caracteristică vizibilă: confortul. Poza afişată e a celor aflaţi în siguranţă, departe de nebunia generală. Totuşi, în ochii, veşnic vigilenţi, ai opiniei publice, aerul condiţionat trebuie manevrat cu precauţie. Să nu uităm că el este un moştenitor al binecunoscutului curent, duşman istoric, care ne-a jucat feste, cel puţin o dată, oricăruia dintre noi. De aceea, aerul condiţionat e bine să fie tratat detaşat, fără entuziasm vizibil, chiar circumspect. Cei care nu-l au sînt primii săi critici. Se aude că nu face bine la diverse. Dintre cei care-l au, în casă sau maşină, nu toţi îi sînt prieteni. Unii o spun, probabil, de complezenţă, sau chiar din jenă faţă de cei care nu-l au. Dacă-l dai prea tare, e nociv; îţi curge nasul de la el. La ORL, era un copil căruia-i curgea nasul tot timpul. Motivul? O posibilă alergie la aerul condiţionat, pe care tocmai îl introduseseră la şcoala particulară la care învăţa. O cosmeticiană eficientă a fost printre primele care şi-au introdus aer condiţionat; pseudo-statistic vorbind, peste 50% din cliente îi cereau să-l stingă, chiar atunci cînd erau epilate. Şi mai neplăcut este atunci cînd chiar cei ce-l gestionează (pe acelaşi, complex, aer) pierd controlul asupra lui. La cinematograful Lira , într-o sală
de foarte s