Ca tot românul care se pricepe la fotbal, permiteţi-mi şi mie să fac câteva comentarii pe marginea evenimentului curent care, până la un punct – acela al eliminării din competiţie, ne-a inflamat şi pe noi, de la mic la mare.
Sub impactul dezamăgirii produse nu atât de eliminare, cât de jocul slab al naţionalei noastre, s-a emis o sumedenie de sentinţe, cele mai multe nedrepte. Pentru că nu am fost judecători cu mintea, ci nu inima. A fost ca un soi de trădare în dragoste: noi v-am iubit şi voi ne-aţi trădat!
Nu v-am trădat. Am făcut ce-am putut! Ar fi trebuit să ne răspundă. Ar trebui să fim naivi ca să ne închipuim că băieţii noştri n-ar fi dorit să-i bată pe olandezi şi să meargă mai departe. Nici cu Piţurcă n-aş fi prea aspru: asta poate şi el! Ăsta e nivelul intelectual şi social - al jucătorului de fotbal şi barbut. Piţurcă, în calitate de antrenor, este un om cu studiile făcute la seral, fără a depăşi liceul, în timp ce oameni ca Hiddink, Loew sau Van Basten sunt absolvenţii celor mai strălucite universităţi ale fotbalului. Credeţi că Piţurcă n-ar fi vrut şi el să se bucure măcar de onorurile de care are parte Terim?
Asta e una dintre probleme. Cea de-a doua ţine de „etica şi echitatea” fotbalului. Prin rezultatul de joi seara, fotbalul european se curăţă de întâmplări şi avansează pe drumul normalităţii. O Turcie sau o Rusie în finală n-ar fi făcut decât să ridice semne de întrebare asupra seriozităţii şi garanţiilor de calitate ale unui Campionat European. Într-o lume în care există 6-7 superputeri ale fotbalului (dintre care doar Anglia a lipsit) titlu nu poate să revină unui outsider. Deşi regulamentul FIFA asta stimulează: bafta! Loviturile de la 11 metri îi penalizează pe ghinionişti, nu dau câştig de cauză celor mai buni. O victorie autentică nu poate fi obţinută decât în teren, la nevoie prin rejucare. Episodul devenirii Greciei campio