Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sindicaliștii de la metrou, „înăbușiți” politic pentru că l-au contestat pe directorul Metrorex, numit ilegal. Ponta, către Fenechiu:”Să ştiţi de ce vă ceartă sindicaliştii şi Evenimentul Zilei”

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 13 martie 2013 · ·

Premierul Victor Ponta a declarat că, cel mai probabil, magistrala Drumul Taberei-Universitate va fi inaugurată de către următorul Guvern, chiar dacă termenul de finalizare era stabilit pentru 2015 şi lucrarea era realizată în proporţie de 60-70%. Deși a anunțat acum câteva zile că sunt bani, astăzi șeful Executivului a explicat că firmele lucrează defapt pe banii lor și că se va face rost zilele următoare de 100 de milioane de euro. Anunțul a fost făcut în cadrul ședinței de Guvern. Apoi a devoalat faptul că imediat după protestul sindicaliștilor de la Metrorex, care au contestat numirea directorului Metrorex, Aurel Radu, pe motiv că nu are pregătire, premierul a comandat un control la metrou pentru a vedea ce contracte au sindicatele. EVZ a dezvăluit în ediția de ieri că Aurel Radu nu îndeplinește condițiile pentru a fi director.

Chiar dacă în urmă cu o zi premierul a spus că lucrările nu au fost oprite, azi, în şedinţa de Guvern, Ponta a spus că săptămâna viitoare vor fi găsite încă 100 de milioane de euro pentru continuare lucrărilor și a recunoscut că firmele lucrează pe banii lor în prezent.

„Am discutat cu cele două companii, care au contractele, m-au asigurat că în acest moment au banii necesari pentru lucrări şi, sigur, vom asigura mai departe banii necesari. ... Săptămâna viitoare o să găsească încă 100 de milioane pentru metrou. Lucrarea trebuie să o continuăm şi probabil că o să o inaugureze următorul guvern, după ce o facem din banii alocaţi de noi, dar este extrem de importantă”, a declarat premierul astăzi.

Șindicaliștii au amenințat cu proteste, Ponta a dat ordin să se verifice câștigurile sindicaliștilor

Ironic, Victor Ponta s-a adresat şi ministrului Transporturilor, Relu Fenechiu, explicându-i de ce "îl ceartă" sindicaliştii şi Evenimentul Zilei.

"Un singur lucru voiam doar să vă spun, ca să înţelegeţi de unde sunt nemulţum

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 6 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 7 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 6 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 4 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 7 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 8 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 13 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 7 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Zelenski anunţă că summitul pentru pace din Elveţia va avea loc la 15-16 iunie şi avertizează că Putin va încerca să perturbe evenimentul. Kremlinul spune că nu vede rostul acestor discuţii la care Moscova nu a fost invitată

News.ro acum 5 ore
Preşedintele Volodimir Zelenski consideră că liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, va încerca să perturbe Summitul Global pentru Pace, care va avea loc în Elveţia la mijlocul lunii iunie, deşi Rusia, care nu a fost invitată la eveniment, a declarat

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°