Fara doar si poate, pot sa afirm ca mi-a reusit o traducere exceptionala. Pacat ca originalul se abate atit de mult de la traducerea mea. Traducerea literara, cum i se spune acum, sau talmacirea, pe stil vechi, nu presupune doar cunostinte solide de limba si fler literar, ci si o munca asidua si neintrerupta. Astfel, traducatorului de literatura nu-i ramine altceva de facut decit sa se canoneasca in camera sa o buna parte din viata, rupt de lumea exterioara, asemenea protectorului sau, Sfintul Ieronim, cel care a pribegit ani multi prin desert. Si, precum sfintul poliglot, traducatorul se aventureaza nu doar in jonglerii lingvistice, ci si in cumpatare si abtinere incapatinata, caci, avind in vedere onorariul infim cu care este milostivit pentru munca depusa, in final este rasplaatit cu nimic altceva decit cu o frumoasa si ziditoare abstinenta durabila. Asemenea unui sfint protector, si traducatorul se leapada de cele lumesti, bunuri sau ranguri. Cum altfel ar putea suporta faptul ca, in discutiile despre carte, numele sau nu este pomenit mai deloc!? In ultima vreme, traducatori de literatura experimentati si valorosi sint tot mai des dati la o parte in favoarea unor echipe de studenii sau, de ce nu, a noilor tehnologii, iar asta la tarif aproape zero, ca doar traim vremuri dure, iar editurile, sarmanele, trebuie sa economiseasca si ele undeva, de exemplu, la calitatea textului. Oricum nu observa nimeni asta. Cu exceptia cazului in care, intr-o buna zi, pe neasteptate, intr-o conjunctura favorabila a astrelor, cartea tradusa va fi si citita. "Traduttore, traditore", spune o vorba italiana, in care traducatorul este asemuit cu un tradator de text. Insa chiar este traducatorul un tradator al textului original? Haideti sa vedem citeva exemple. Cind a tradus Biblia in secolul al XVI-lea, Luther s-a uitat insistent in gura plebei, ceea ce face ca lectura sa fie si astazi