In Website Story, regia lui Dan Chisu e ca manualele de istorie dinainte de reforma lui Andrei Marga, inainte de mitologiile lui Lucian Boia. Histoire-bataille. Istoria romanilor intr-un sir de batalii, cu nimic intre ele. Dan Chisu a facut un film. Se cheama Website Story, poveste cu pagini de internet, si ruleaza in cinematografele din toata tara. N-ar trebui vazut, pentru ca nu este un film bun. Actorii sint condusi fara sensibilitate, majoritatea, foarte tineri, interpretindu-si rolurile cu bunavointa, dar in limitarile virstei lor. Stim cu totii cum o ard tinerii din ziua de azi; ziua stau pe net si noaptea la club, asteptind cu infrigurare o drama personala care sa lea dea impresia ca traiesc ceva important. Se pare ca aceste stiri au ajuns si la urechile celor care nu mai au 20 de ani, sint, dimpotriva, la o etate care le permite sa faca un film despre asta. Doua prietene se sprijina reciproc in momente grele. Crina afla ca mama ei e doar adoptiva, iar Diana (acestea fiind numele actritelor, personajele neavind apelative care sa se poate tine minte) traieste o adevarata drama dupa ce pe internet apare un filmulet cu ea facind sex oral unui coleg de clasa, filmulet inscenat, care insa o aduce pe Diana in conflict cu parintii. E destul de penibil sa povestesc actiunea, pentru ca filmul nu aduce nimic dincolo de anecdotic. Construita exclusiv din momente puternice, insiruirii de imagini ii lipseste gindul interior al personajelor, ce ar trebui sa transpara dintr-un film dramatic. Avind misiunea de a functiona ca o schema umpluta de reactiile si trairile interioare ale oamenilor pe care ii vezi acum, pe ecran, scenariul din Website Story cotropeste, din pacate, intreg filmul, alunecind de la reality-show la telenovela, la youtube, la serial TV, intr-o cursa nebuna spre senzatii cit mai socante. Ca un cunoscator de oameni, regizorul ar trebui sa arate cum se naste