Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Momente esențiale din viața lui Oreste

Publicat in Catavencii, luni 30 septembrie 2013 ·

1975 – Se naște Oreste Alexandru Scarlat Teodorescu, împlinind o profeție veche de câteva luni, a unor medici. Oreste e convins totuși că pe el l-a adus barza, în cadrul unui ritual dacic la care au mai participat un viezurie și un mânz și la care s-a mâncat multă brânză.

1987 – Pus să rezolve o ecuație de gradul I cu o necunoscută, Oreste îi spune profesorului că nu vom ști niciodată cât e X și poate că e mai bine așa, deoarece unii dintre noi nu vor face față adevărului.

1990 – După ce Oreste termină clasa a opta, părinții se gândesc serios să-l dea ucenic la un guru, ca să învețe meserie și să ajungă și el maestru spiritual într-o bună zi.

1992 – Oreste începe să urască psihologia, deoarece, susține el, piramida lui Maslow e simbol masonic.

1994 – După ce intră la facultate, Oreste se mută într-un cămin studențesc din Sarmisegetusa Regia.

1995 – Văzând că un prieten de-al lui e convins că viața nu mai are nici un sens, Oreste îl sfătuiește să viziteze un maestru spiritual. Se știe că maeștrii spirituali, fiind spirituali, știu multe glume bune și nu le e greu să-ți readucă zâmbetul pe buze și să-ți redea încrederea.

1997 – Din cauză că îi intrase ceva în ochi, merge să fie consultat de un medic ocultist. După consultație, medicul îi explică într-o manieră foarte ermetică ce problemă are le ochi și îi spune că, pentru a afla diagnosticul, trebuie să se descopere mai întâi pe sine. De asemenea, medicul ocultist îi scrie o rețetă într-un alfabet misterios, pe care doar el și ceilalți medici cu scrisul indescifrabil îl pot înțelege.

2012 – Bunul său prieten, Mircea Badea, îi spune la modul cel mai direct că e paranoic dacă are impresia că în spatele fiecărui incident mărunt care nu-i convine se află o conspirație masonică. De fapt, îi explică Badea, e vorba de o conspirație băsistă.

1975 – Se naște Oreste Al

Articolul in Catavencii >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 4 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 5 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 6 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 12 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 7 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 6 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 5 ore
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Buzău: Incident la aterizarea unei aeronave de mici dimensiuni, după o lansare de paraşutişti

HotNews acum 11 ore
O aeronavă de tip AN2 a aterizat vineri vineri după-amiază pe un câmp din judetul Buzău, fără ca incidentul să se soldeze cu victime, relatează News.ro și Agerpres. Avion Antonov An-2Foto: Cristi Croitoru | Dreamstime.com Din primele informaţii,este

Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată

Mediafax acum 5 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată. Actul normativ a fost semnat vineri şi va permite creşterea bazei de recrutare pentru armată. Tot vineri, Zelenski a semnat legea prin care creşte a

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/24°
lun.

11°/24°
mar.

14°/24°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

13°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

16°/24°