Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 20 de camere de hotel, închiriate pentru Scorpions şi echipa lor, la Cluj

Publicat in Adevarul, miercuri 5 octombrie 2011 ·

Peste 20 de camere de la un hotel din Cluj-Napoca au fost închiriate pentru membrii formaţiei Scorpions şi echipa care îi însoţeşte pentru concertul de sâmbătă de pe Cluj Arena.

Membrii trupei Scorpions vor sosi, vineri, la Cluj-Napoca şi vor sta două zile la Hotelul City Plaza. Muzicienii nu au cerinţe speciale în privinţa cazării sau a mâncării, potrivit Mediafax.

Reprezentanţii hotelului au declarat corespondentului Mediafax că pentru Scorpions şi echipa lor au fost închiriate peste 20 de camere.

"Nu sunt cerinţe speciale, nu am primit cereri extravagante, dar nu este exclus ca asemenea cereri să apară în ultimul moment, aşa se întâmplă de obicei. Noi suntem pregătiţi", a spus un reprezentant al hotelului.

La rândul său, Minel Stoica, reprezentantul firmei organizatoare a concertului de sâmbătă, a declarat că artiştii de la Scorpions nu au cerinţe speciale pentru acest eveniment.

"Cerinţe speciale nu sunt. Eu sunt la al patrulea concert cu Scorpions la care lucrez şi totdeauna e cam la fel. Nu au cerut mâncare, bere românească. Cererile lor privind mâncarea sunt la fel şi în Ucraina şi în România şi în Franţa, pot să mai zică aici şi acolo «local beer» (bere locală) sau «local food» (mâncare locală), dar nu au zis nimic de genul acesta. Din păcate, nu sunt foarte atractivi din punctul ăsta de vedere, Michael Jackson era mai interesant. Afacerea asta cu show-business-ul funcţionează într-un regim bine determinat. În categoria de box-office unde este fiecare artist sunt şi pretenţiile astea extra-muzicale. Nu poate să îmi ceară un artist luna de pe cer, altul poate să o ceară. Bon Jovi poate să o ceară", a spus Minel Stoica.

Prezentatorul concertului va fi Constantin Trofin.

Cluj Arena va găzdui, sâmbătă şi duminică, concertele susţinute de trupele Scorpions şi Smokie. Alături de Scorpions, în prima zi vor mai concerta

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE Atenţionare de călătorie în Germania, Landul Bavaria. Avertismente de furtuni puternice!

Ziua Constanta acum 43 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Federală Germania, Landul Bavaria, că autoritățile locale au emis avertismente de furtuni puternice (cod portoca

Au fost găsite trupurile celor două tinere de origine româna dispărute în apele râului Natisone din Italia

Ziare.com acum 3 ore
Cele două tinere care au dispărut în apele râului Natisone din Italia au fost găsite fără viață. Este vorba despre Bianca Doroş şi Patrizia Cormos. Băiatul care le însoțea este căutat în continuare. Ele au fost găsite duminică dimineaţă, 2 iunie, în

Sondaj Avangarde în București: Scor strâns pentru Primăria Capitalei între Nicușor Dan și Gabriela Firea

HotNews acum 2 ore
Actualul primar al Capitalei Nicuşor Dan, independent susţinut de Alianţa Dreapta Unită, se situează pe primul loc în topul opţiunilor pentru Primăria Generală, cu 28,6%, urmat de Gabriela Firea (PSD), cu 26,5% din intenţiile de vot, relevă un sonda

Donald Trump şi-a făcut cont pe platforma de socializare pe care voia sa o interzică în trecut

Ziare.com acum 55 minute
Donald Trump, candidatul republican la Casa Albă, şi-a făcut cont pe TikTok, platformă pe care a încercat să o interzică în timpul mandatului său de preşedinte, informează AFP. Donald Trump a postat sâmbătă seară, pentru a-şi lansa noul cont, o înre

Veşti bune pentru milioane de salariaţi: vor avea parte de o minivacanţă în luna iunie

Press Alert acum 2 ore
Veşti bune pentru milioane de salariaţi. Ei vor avea parte de o minivacanţă în luna iunie, cu ocazia Rusaliilor, anunță Ziarul Financiar. În a doua jumătate a lunii iunie, românii care lucrează la stat sau la privat vor avea parte de o minivacanţă d

Ministerul Finanțelor vizează împrumuturi de aproape 7 miliarde lei în iunie. Ce scop au banii

Capital acum 17 minute
Băncile comerciale vor împrumuta din nou statul român în iunie 2024. Ministerul Finanțelor a dezvăluit planul pentru luna în curs. E vorba despre împrumuturi cu 1 miliard de lei mai mari decât se preconizase iniţial.

Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru că le vindea CANABIS colegilor de școală

Gandul acum o ora
Surpriză neplăcută pentru un elev din Tulcea, chiar de Ziua Copilului. Două persoane, dintre care un elev, au fost reținute și sunt cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată. Reținerea celor doi a fos

Canotaj: România a făcut spectacol la Europenele de juniori - Șapte medalii de aur și trei de argint

HotNews acum 49 minute
Romania a terminat pe prima poziție în clasamentul pe medalii al Campionatelor Europene de canotaj Under-19 de la Kruszwica (Polonia), cu 10 medalii în 11 probe (șapte de aur și trei de argint). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Dan Ilie Morega, internat la psihiatrie prin decizia instanței: „Până la însănătoșire sau ameliorare”

HotNews acum 4 ore
Judecătoria Sectorului 1 a dispus internarea într-o secţie de psihiatrie în cazul fostului politician Dan Ilie Morega, care în ultimele luni a fost depistat în repetate rânduri la volan deşi nu mai are dreptul de a conduce din cauza problemelor medi

VIDEO Ce a făcut Lionel Messi în seara în care Real Madrid a câștigat Liga Campionilor

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
(36 de ani), vechiul rival al lui Real Madrid în perioada în care evolua pentru Barcelona, a mai stabilit un record la Inter Miami. Acest lucru s-a întâmplat chiar .

Vremea

București
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/33°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

29°
dum.

18°/29°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
Constanta
acum

31°
dum.

19°/31°
lun.

20°/25°
mar.

19°/23°
mie.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

14°/24°
lun.

13°/24°
mar.

14°/25°
mie.

13°/22°
Timisoara
acum

28°
dum.

15°/28°
lun.

17°/23°
mar.

14°/22°
mie.

15°/26°