26 februarie 1987
Sfătuitorul optimist
Sună şi îşi anunţă intenţia de a ne vizita George Stanca. A.P. găseşte timp pentru această întâlnire, în timpul căreia G. Stanca îi spune că viaţa
nu-i chiar atât de rea, că n-are sens să fie deznădăjduit. Mesajul de încurajare este purtat de oaspete, în numele lui Ion Zubaşcu, Florian Pittiş, Gil Dobrică şi al său personal.
Disperare
A.P. e nemulţumit de poezia „Amor cubist”. Crede că ar putea scrie, pe aceeaşi muzică, un text mai bun. Nu e convins că refrenul este excepţional: „La margini te chem/ să fugim undeva/ Că şi sufletul meu/ e o mahala”. Îmi cere lista de cântece pe care le-am scris împreună şi corectează, câteva minute bune, zecile de lucrări. Seara, se apucă de scris amintiri. Îl îndeamnă şi pe tataie să facă la fel. Dar bunicul meu, deşi se află în plin proces de refacere, deşi abia a trecut printr-o noapte de coşmar, deşi medicii i-au dat de trăit numai două săptămâni, în seara asta este ocupat. Se duce în Piaţa Aviatorilor, s-o vadă pe doamna Mona. E o performanţă la 71 de ani, după ce a suportat o grea intervenţie chirurgicală. Disperarea ultimei iubiri.
Monument cu porumbei
După ce termină întâlnirea cu directorul revistei Ateneu, din Bacău, căruia îi dă câteva poze şi poezii pentru publicat, A.P. mă invită să lucrăm un cântec nou. Mă instalez, cu chitara, în faţa canapelei pe care stă întins, şi încep să murmur. Constat că A.P. e mai atent la ştirile de la radio decât la ce cânt eu. Nu s-a mai întâmplat aşa ceva. Măresc ritmul şi încep să improvizez. Iese un cântec ceva mai dur, pe care, probabil, nu-l voi putea cânta decât cu trupa, când o s-o refac. Sesizând noua linie melodică pe care o cânt, A.P. revine la ceea ce începuse, se entuziasmează şi scrie poezia „Monument cu porumbei”. În rol de stenografă nu mai e Adela, ci e Viki: „Mă simt un tandru şi b