Academia de Ştiinţe Medicale din România organizează, între 24 şi 26 martie, la Hotel Intercontinental din Bucureşti, cea mai importantă reuniune academică medicală din Europa: întâlnirea reprezentanţilor Academiilor Medicale din Europa, membre ale Federaţiei Europene a Academiilor de Medicină (FEAM).
Sesiunile întâlnirii FEAM din acest an vor avea ca teme "Cardiologia translaţională" şi "Bioetica medicală şi sănătatea publică", precizează acad. prof. dr. Laurenţiu Popescu, preşedintele Academiei de Ştiinţe Medicale şi al Secţiei Medicale a Academiei Române.
În calitate de instituţie organizatoare, Academia de Ştiinţe Medicale din România a înaintat invitaţii de participare şi prezentare de conferinţe celor mai reputaţi specialişti din Uniunea Europeană, precum şi din Republica Populară Chineză, Israel şi Statele Unite ale Americii. Academia de Ştiinţe Medicale din România organizează, între 24 şi 26 martie, la Hotel Intercontinental din Bucureşti, cea mai importantă reuniune academică medicală din Europa: întâlnirea reprezentanţilor Academiilor Medicale din Europa, membre ale Federaţiei Europene a Academiilor de Medicină (FEAM).
Sesiunile întâlnirii FEAM din acest an vor avea ca teme "Cardiologia translaţională" şi "Bioetica medicală şi sănătatea publică", precizează acad. prof. dr. Laurenţiu Popescu, preşedintele Academiei de Ştiinţe Medicale şi al Secţiei Medicale a Academiei Române.
În calitate de instituţie organizatoare, Academia de Ştiinţe Medicale din România a înaintat invitaţii de participare şi prezentare de conferinţe celor mai reputaţi specialişti din Uniunea Europeană, precum şi din Republica Populară Chineză, Israel şi Statele Unite ale Americii.