Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turistă căzută într-o râpă în Munţii Piatra Craiului

Publicat in Monitorul de Cluj, duminică 7 aprilie 2013 ·

O turistă care a pornit într-o drumeţie în Munţii Piatra Craiului, pe un traseu interzis în timpul iernii, împreună cu un grup de prieteni, a căzut, duminică după-amiază, într-o râpă, aproximativ o sută de metri, o echipă de salvamontişti pornind în căutarea ei.

Potrivit şefului Salvamont Zărneşti, Ioan Pivodă, salvamontiştii au fost anunţaţi despre acest caz în jurul orei 13.00, de unul dintre prietenii tinerei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Acesta a spus că femeia a alunecat şi a căzut într-o râpă, circa o sută de metri, în zona "La Lanţuri", din Munţii Piatra Craiului.

"Am înţeles că este un grup de tineri din Braşov. Ei au urcat în zona La Lanţuri, care este un traseu foarte periculos şi nerecomandat în timpul iernii. La un moment dat a alunecat, pentru că este zăpadă şi gheaţă, şi a căzut într-o râpă. Cînd am fost sunaţi, ni s-a spus că restul grupului nu o mai vedea şi nu a putut lua legătura cu ea. Dar după o jumătate de oră am fost contactaţi din nou şi ni s-a spus că au reuşit să vorbească cu ea, este conştientă şi unul dintre prietenii ei a coborât după ea cu coarda", a spus Pivodă, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX.

O echipă de salvamontişti a pornit în căutarea turistei, însă traseul până la locul respectiv este destul de anevoios, de circa patru ore.

"Am pornit către locul indicat şi vom ajunge în circa două ore. Se apre că nu este foarte grav rănită, dar vom ştii abia când vom ajunge acolo", a spus şeful Slavamont Zărneşti, care se află printre salvatorii care au pornit în căutarea turistei.

O turistă care a pornit într-o drumeţie în Munţii Piatra Craiului, pe un traseu interzis în timpul iernii, împreună cu un grup de prieteni, a căzut, duminică după-amiază, într-o râpă, aproximativ o sută de metri, o echipă de salvamontişti pornind în căutarea ei.

Potrivit şefului

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum 29 minute
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 7 ore
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 8 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 9 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 9 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 8 ore
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 8 ore
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 12 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

dum.

9°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/17°
lun.

12°/16°
mar.

12°/14°
mie.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

4°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

dum.

7°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°