Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste o suta de grefieri au protestat in fata Palatului de Justitie din Suceava, pentru sporuri salariale neacordate

Publicat in Ziarul de Iasi, vineri 10 aprilie 2009 ·

"Este un demers just, avandu-se in vedere ca exista legi si hotarari judecatoresti care stabilesc plata acestor drepturi salariale" declara presedintele Curtii de Apel Suceava, Cezar Hincu. Protestul grefierilor nu a afectat functionarea instantelor. Peste o suta de persoane, personal auxiliar si conex din instantele sucevene, au protestat, joi, timp de o jumatate de ora, incepand cu ora 10.00 pe treptele Palatului de Justitie din Suceava, reclamand neplata drepturilor salariale restante. Reprezentantul protestatarilor, Dana Urdoi, grefier in cadrul Curtii de Apel Suceava, a declarat, joi, ca actiunea nu reprezinta o greva, ci un protest spontan fata de neplata drepturilor salariale restante. "Sunt drepturi salariale pentru care ne-am judecat si detinem hotarari judecatoresti definitive si irevocabile. Sunt actiuni formulate pentru drepturi inca din anul 2000, iar plata acestora nu s-a facut, desi s-au recunoscut prin lege, s-au dat prin lege si s-au recunoscut apoi si prin hotarari judecatoresti. Acestea sunt drepturi salariale date printr-o lege organica, apoi anulate prin ordonanta de urgenta, ceea ce este ilegal", a explicat reprezentantul protestatarilor. Printre sporurile salariale obtinute prin hotarare judecatoreasca se numara si cel pentru solicitare neuro - psihica, ce reprezinta 50% din salariul de baza a grefierilor si a celorlalte categorii de personal auxiliar. Dana Urdoi a spus ca a doua transa a acestor drepturi salariale trebuia platita incepand cu luna martie, insa acest lucru nu s-a mai facut. Ea a precizat ca Ministerul Justitiei a initiat un proiect de salarizare a personalului din Justitie incepand cu luna aprilie, iar magistratilor li s-au recunoscut aceste drepturi, mai putin personalului auxiliar, in pofida faptului ca acesta detine hotarari judecatoresti definitive si irevocabile in acest sens. "Se munceste in mod constant peste program fara

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doar SUA pot opri un asalt israelian asupra oraşului Rafah, susține președintele palestinian Mahmoud Abbas

G4Media acum o ora
Preşedintele palestinian Mahmoud Abbas le-a cerut duminică Statelor Unite să împiedice o invazie israeliană în oraşul Rafah, din sudul Fâşiei Gaza, transmit AFP şi Reuters, transmite Agerpres. ”Facem apel la Statele Unite să îi ceară Israelului să p

Accident pe DN1, la Predeal - trei persoane rănite, printre care un copil de 2 ani şi jumătate, sunt evaluate la faţa locului

News.ro acum o ora
Trei persoane, inclusiv un copil de 2 ani, au fost rănite duminică, după ce două autovehicule s-au ciocnit pe DN1, la Predeal. Pe DN1 Braşov-Ploieşti, la kilometrul 139+100 de metri, în zona localităţii Predeal, judeţul Braşov, a avut loc o coliziun

PNL a depus un proiect care prevede reducerea vârstei de pensionare pentru femei, în funcţie de numărul copiilor pe care i-au născut

Ziare.com acum 38 minute
Liberalii au depus la Senat un proiect de lege pentru modificarea art.51 alin.(1) din Legea nr.360/2023 privind sistemul public de pensii. Iniţiativa legislativă prevede că femeile vor putea ieși la pensie mai devreme, în funcţie de numărul copiilor

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 3 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Meteo: Cum va fi vremea de 1 Mai și de Paște. Anunțul ANM

HotNews acum 3 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate în Săptămâna Mare decât în mod normal pentru această perioadă în toată țara, ulterior aceste vor scădea și se vor apropia de cele normale, potrivit prognozei publicate duminică de meteorologi. Și în ultimele două să

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 4 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 3 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum 3 ore
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Gabriela Firea şi-a depus candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti

Mediafax acum 35 minute
Gabriela Firea şi-a depus candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti. Evenimentul a avut loc duminică la Biroul Electoral Bucureşti. La eveniment au participat preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, şi mai mulţi miniştri şi lideri ai

Doi ucraineni au fost ucişi în Germania. Un rus a fost reţinut

Mediafax acum 55 minute
Doi ucraineni au fost ucişi într-un centru comercial din Germania. Suspectul este un cetăţean rus. Acesta a fost reţinut de poliţiştii germani.

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/16°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

8°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

24°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°