Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FT: Investitorii din imobiliar isi recapata increderea in Europa Centrala si de Est

Publicat in Romania Libera, miercuri 3 martie 2010 ·

Investitorii din domeniul imobiliar au fost puternic afectati de caderea pietei, in conditiile in care multi se aventurasera la investitii riscante in perioada boom-ului economic, informeaza Agerpres.

Astfel de pierderi par sa se reduca in momentul de fata, in conditiile in care pricipalele piete ale regiunii dau semne clare de revenire, ajutate partial de o crestere a preturilor pe pietele mai recunoscute, cum ar fi cea din Marea Britanie, care au indepartat investitorii.

Prin urmare, investitorii internationali s-au intors in regiunea Europei Centrale si de Est, agentii locali vorbind chiar de existenta unei competitii pentru cele mai bune investitii.

Pietele din regiune au fost afectate extrem de diferit, la nivel de performanta si de activitate, in ultimii doi ani de criza economica, unele piete, cum ar fi cea poloneza, dovedindu-se printre cele mai elastice din Europa.

Cu toate acestea, pietele mai nisate din Est au fost in particular afectate. Piata imobiliara a colapsat in tari cum ar fi Ucraina - in trecut considerata o speranta pentru investitiile imobiliare - in timp ce lipsa tranzactiilor a facut dificila chiar si stabilirea preturilor in Romania si Bulgaria.

Slovacia si Republica Ceha s-au descurcat mai bine, desi Polonia a reusit sa atraga singura un interes semnificativ din partea investitorilor imobiliari.

Specialistii din domeniu avertizeaza insa ca niciodata nu a contat mai mult o cunoastere a pietelor locale.

Investitorii institutionali cauta oportunitati pe pietele central-europene, este de parere John Duckworth, director de management pentru Europa Centrala si de Est la Jones Lang LaSalle, concentrandu-se pe piata de birouri de calitate superioara si pe cea de retail din capitale, care ofera venituri pe term lung din inchiriere, de la companii interne puternice. @N

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primarul orașului Botoșani a scăpat de controlul judiciar. Edilul acuzat de corupție și-a depus candidatura pentru un nou mandat

Ziare.com acum o ora
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a scăpat de controlul judiciar în dosarul în care este acuzat de DNA de fapte de corupţie. Magistraţii Tribunalului Botoşani au ridicat măsura controlului judiciar impus primarului din Botoşani de procu

Spitalul Foişor, noi date despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Situaţia este staţionară. Starea generală se ameliorează uşor

News.ro acum o ora
Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, se ameliorează uşor, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. ”Evaluar

Evaluarea Națională clasa a II-a 2024. Ce subiecte au primit elevii

HotNews acum 54 minute
Elevii din clasa II-a au susținut luni, 13 mai, Evaluarea Națională (EN) la limbă și comunicare - scris. Subiectul a constat în două exerciții, iar timpul de rezolvare alocat a fost de 30 de minute. Elevi la școalăFoto: Shutterstock Examenul a avut

Boala care i-a furat unui băiețel de 6 anișori zâmbetul și libertatea de a se juca

HotNews acum 52 minute
Într-o lume în care medicina modernă, tehnologia și progresul par să fi învins multe boli, viața unui copil de numai 6 anișori este pusă în pericol. Uneori, realitatea este mult mai crudă decât ne-am aștepta, iar bătăliile în care suntem aruncați ne

SuperLiga: Dinamo vs Csikszereda și Botoșani vs Mioveni - A fost stabilită ordinea meciurilor de baraj

HotNews acum 45 minute
Dinamo București vs Csikszereda și FC Botoșani vs CS Mioveni sunt cele două confruntări în urma cărora vom afla cine rămâne/promovează în SuperLiga. FRF a stabilit luni programul de disputare al celor două duble manșe. Fotbalistii lui DinamoFoto: Fl

ISW: Înlocuirea lui Şoigu cu Belousov la Apărare sugerează pregătirea lui Putin pentru război prelungit în Ucraina şi un posibil conflict cu NATO

Mediafax acum 48 minute
Vladimir Putin l-a înlocuit pe Serghei Şoigu cu Andrei Belousov în funcţia de ministru rus al apărării la 12 mai, mutându-l pe Şoigu în funcţia de secretar al Consiliului de Securitate în locul lui Nikolai Patruşev. Această mişcare ar putea sugera p

FOTO: Mai multe organizații sindicale protestează în fața Guvernului și cer reducerea fiscalităţii pe muncă

Wall-Street.ro acum o ora
Blocul Naţional Sindical (BNS) şi cele 29 de federaţii afiliate protestează în faţa Guvernului României solicitând reducerea fiscalităţii pe muncă. Sindicaliștii atrag atenția că niciun stat membru al UE nu are o sarcină fiscală asumată de angajat a

Lovitura pregătită de Apple: acord cu OpenAI pentru a pune ChatGPT pe iPhone!

Gandul acum 44 minute
Gigantul în telecomunicații Apple a ajuns la un acord cu OpenAI pentru a utiliza tehnologia acestui startup pe iPhone, ca parte a unui efort mai amplu de a aduce funcții de Inteligență Artificială pe dispozitivele sale. Informația a fost publicată d

Trafic oprit pe A3 Cheţani – Câmpia Turzii pentru desfăşurarea unui exerciţiu militar

Radio Mures acum 2 ore
Traficul rutier va fi oprit în această după-amiază pe autostrada A3 Cheţani – Câmpia Turzii pentru desfăşurarea unui exerciţiu NATO. Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că între orele 17,00 – 20,00, circulaţia

Jumătate din fraudele din companii se întâmplă din cauza lipsei controalelor privind conformarea. Care sunt consecințele și cum pot fi prevenite?

HotNews acum 18 minute
Frauda, corupția, spălarea de bani, comportamente anticoncurențiale sau lipsa protecției datelor sunt doar câteva dintre problemele cu care se pot confrunta companiile din cauza neconformării la reglementări, legislație sau principii etice și care a

Vremea

București
acum

15°
lun.

9°/17°
mar.

12°/17°
mie.

7°/18°
joi

11°/19°
Iasi
acum

14°
lun.

6°/15°
mar.

6°/14°
mie.

7°/16°
joi

10°/17°
Constanta
acum

15°
lun.

10°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

16°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°