Mesajul a fost trimis. Multumesc!

S-a pensionat şeful afacerilor cu permise false din Argeş

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 24 august 2009 ·

Fostul şef al Serviciului Permise de Conducere şi Înmatriculări Vehicule Argeş, comisar şef Codruţ Vlăsceanu şi adjunctul său, comisar şef Vasile Voinea, inculpaţi în dosarul permiselor auto din Argeş, şi-au depus dosarele de pensionare, iar alt inculpat, subcomisarul Daniel Zidaru, şi-a depus demisia.

Prefectul Marcel Proca a anunţat, astăzi, că a aprobat cererile de pensionare ale lui Codruţ Vlăsceanu şi Vasile Voinea şi a semnat şi cererea de demisie a subcomisarului Daniel Zidaru.

Şi pensie şi proces penal

"În acest moment, cei doi îşi fac dosarele de pensionare. Cel de-al treilea, domnul Zidaru, în urma demisiei nu va mai lucra în cadrul serviciului permise de conducere", a declarat prefectul Marcel Proca. Codruţ Vlăsceanu, Vasile Voinea şi Daniel Zidaru au fost eliberaţi din Penitenciarul Târgu Mureş în data de 7 august, alături de alte 11 persoane din lotul arestaţilor în dosarul obţinerii frauduloase de permise auto în Argeş, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie le-a admis recursul împotriva prelungirii măsurii arestării preventive în acest caz.

Sechestrul asigurator se menţine

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că, în perioada 2006 - iunie 2008, pe raza judeţului Argeş şi-a desfăşurat activitatea un grup infracţional organizat care a acţionat în scopul obţinerii unor sume de bani pretinse şi primite de la mai multe persoane, pentru a le facilita acestora obţinerea în mod fraudulos a permiselor de conducere de la Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Vehicule (SPCRPCIV) Argeş.

Membrii acestui grup şi-au asumat mai multe „îndatoriri”, după cum urmează: racolarea persoanelor din mai multe judeţe interesate să obţină permisul de conducere prin coruperea unor funcţionari publici; schimbarea domiciliului viitorilor candidaţi; falsi

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”

HotNews acum 16 minute
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut mai ales pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit duminică, la vârsta de 79 de ani, informează BBC. Bernard Hill l-a interpretat pe căpitanul Edward James Smith în „Titanic”Foto: East Bris

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum 2 ore
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 2 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum o ora
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 3 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum 2 ore
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Stradă surpată în oraşul Slănic, Prahova - Tasarea prezintă urme de stabilizare, zona este în continuare monitorizată

News.ro acum o ora
Autorităţile din Prahova informează, duminică după-amiază, că tasarea produsă săptămâna trecută pe strada 23 August din oraşul Slănic ”prezintă urme de stabilizare”, în urma intervenţiei de astupare a craterului format după prăbuşirea carosabilului

ACCIDENT cu cinci victime în Mureș. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers

Gandul acum 3 ore
Un accident cu cinci răniți, între care doi copii, a avut loc duminică în localitatea mureșeană Sărmașu. În accidentul rutier a fost implicat un autoturism. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers. În urma evenimentului au rezultat cinci v

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 10 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum o ora
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

16°
dum.

11°/16°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°