Să nu ne facem iluzii! Oricine cîştiga drepturile TV proceda la fel
În lumea în care trăim interesul privat are prioritate şi coincide cînd şi cînd cu interesul public. Avem exemple peste tot. Şmecherii taie pădurile, iar pe cei mulţi şi amărîţi îi îneacă inundaţiile. Bucureştiul se sufocă fără drumuri şi parcări, dar autorizaţiile de construcţii se dau fără număr. Să venim la fotbal. Goian e lăsat să se usuce la soare, în timp ce Steaua suferă la Vaslui, iar echipa naţională are nevoie de el. Ca şi de Dani Coman, o altă victimă în conflictul dintre interesul de grup şi cel individual.
Campionatul s-a umplut de străini mai mult sau mai puţin onorabili, iar juniorii noştri aşteaptă să le vină rîndul la anul şi la mulţi ani. Creşterea valorică a ligii e de faţadă pentru că baza e fragilă, iar peste 4 ani “naţionala” va avea toate şansele să devină o ruină, pentru că interesul patronilor de club e deocamdată în contradicţie cu interesul echipei naţionale, adică al nostru. Cam aşa stau lucrurile şi cu televizarea meciurilor. Staţi, încă nu mă înjuraţi, nu iau partea nimănui, încerc doar să înţeleg. Eu am un produs de vînzare. Tu vrei să-l cumperi. Ne înţelegem la preţ şi afacerea e rezolvată. În toată lumea, un preţ corect stabileşte o relaţie profitabilă între cumpărător şi vînzător. Sau, cum scrie în manualele de economie politică, preţul e expresia raportului dintre cerere şi ofertă. Vrînd-nevrînd, trebuie să-i credem pe economişti, adică pe experţii aceia care vor afla mîine că predicţia lor de ieri nu se va îndeplini azi. Aşadar, preţul e cheia întregului conflict al difuzării meciurilor.
Totul depinde de flexibilitatea cu care se negociază. Pe de o parte, RCS&RDS vrea să-şi recupereze suma enormă investită în drepturile de televiziune, pe de alta UPC se întreabă dacă abonaţii săi sînt dispuşi să plătească mai mult. Într-un mediu economic sănăto
