Când raportul privind activitatea TVR, prezentat de directorul acestei instituţii, Alexandru Sassu, a fost respins de parlament, şeful ulterior demis a precizat că nu el a politizat televiziunea publică, aşa cum i s-a reproşat, ci că alţii încearcă s-o facă. Sursa: Mediafax
Şi imediat s-a referit la o scrisoare a primului-ministru, Emil Boc, prin care acesta îi cerea spaţiu de emisie săptămânal, la o oră de vârf, ca să informeze populaţia în legătură cu activitatea guvernului.
Nouă ne-a rămas să ne-ntrebăm: a fost această cerere a primului-ministru o încercare de politizare a unei instituţii publice sau doar o legitimă şi firească solicitare având drept scop informarea naţiunii? Este primul-ministru al unei ţări îndrituit să comunice săptămânal cu populaţia la postul public de televiziune sau e un abuz politicianist?
Ulterior, acelaşi Emil Boc a fost implicat într-o afacere mult mai pitorească, tot în legătură cu televiziunile, de data aceasta private. În cursul unei întâlniri cu presa, el a luat un microfon de la un reporter de la Realitatea TV şi s-a adresat direct telespectatorilor (neştiind că emisiunea e doar înregistrată), acuzând posturile Antena 3 şi Realitatea TV că deformează intenţionat faptele în legătură cu acţiunile guvernului. A mai spus şi că nu renunţă la spaţiul cerut la TVR, spre informarea populaţiei.
Ulterior, diverse voci din presă au acuzat gestul lui Boc de încălcare a graniţelor dintre presă şi politică sau de încercare de impunere prin forţă a unui adevăr unic.
Gestul lui Boc, scria cineva, ar fi fost echivalentul ocupării Televiziunii de către viitorul FSN în primele zile ale Revoluţiei române. Ei, cine are dreptate? Unde este adevărul în toate acestea?
Trebuie s-o spunem de la-nceput: adevărul, în sensul inteligenţei de a discerne binele de rău şi al onestităţii de a re