Vrei să ai un păr lung şi sănătos? Nimic mai uşor. Există metode naturale care te pot ajuta să ai un păr sănătos şi lung, cu condiţia să eviţi produsele toxice şi să schimbi câteva obiceiuri nesănătoase, inclusiv alegeri proaste în ceea ce priveşte dieta.
Pentru a vedea o îmbunătăţire în sănătatea părului tău, şi chiar a sănătăţii tale, trebuie să respecţi câteva instrucţiuni simple, notează „Why don't you try this?“.
1. Tunde-te la fiecare două luni!
Sună ciudat să-ţi scurtezi părul atunci când tu, de fapt, încerci să-l laşi să crească. Dar este esenţial să tai aproximativ 6-7 milimetri la fiecare 6-8 săptămâni pentru a-l face să crească mai lung. Trebuie să scapi de vârfurile „moarte“, dacă nu, pe termen lung, vei avea de suferit. Ţine minte, vrei ca părul tău să fie lung şi sănătos, nu doar lung.
2. Ai grijă de mănânci!
Ştiai că alimentaţia influenţează cât de rapid creşte părul? Dacă mănânci multe alimente bogate în proteine, vei vedea o diferenţă uriaşă în sănătatea părului tău, dar şi în viteza cu care creşte. Cele mai bune alimente pentru creşterea şi sănătatea părului sunt peştele, ouăle, nucile şi fasolea. Mai mult, fructele şi legumele proaspete vor oferi organismului tău vitaminele esenţiale şi pentru creşterea părului.
3. Uleiurile esenţiale
Dacă vrei ca părul să-ţi crească mai repede, uleiurile esenţiale îţi sunt de ajutor. Foloseşte-te de ele ca de o mască de păr, pentru a-i stimula creşterea şi a-l face mai sănătos. Uleiurile esenţiale ca lavanda, rozmarinul, cimbrul, uleiul de cedru şi jojoba te scapă de praf şi de murdăria din păr, „destupă“ foliculii şi permite nutrienţilor şi vitaminelor să hrănească părul şi scalpul. Amestecă, pur şi simplu, câteva picături de ulei esenţial (sau chiar o combinaţie de mai multe) şi fă-ţi un masaj la cap de două-trei ori pe săptămân