In 5 noiembrie 2008, Majestatea Sa, Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a participat la inaugurarea unei noi aripi a celebrei London School of Economics. Vorbind despre criza creditelor, intr-un moment de naivitate regizata sau reala, la un moment dat s-a întors la catre unii dintre economişti prezenti acolo şi i-a spus,: „It’s awful. Why did no one see it coming?” (“E groaznic. De ce nimeni nu a prevazut aceasta criza?”). Era, trebuie sa admitem, politicoasa. Jurnalistii insa nu au asemenea probleme. Ei s-au intrecut in a da vina pe cine le-a iesit in drum. Pentru Anatol Kaletsky, ex- editor economic al Times, lucrurile sunt clare: “economiştii sunt cei vinovaţi “(Times 05 februarie 2009). Editorul economic al The Guardian, Larry Elliott, sustine si el cam acelasi lucru: “profesia de economist nu numai nu a putut explica ce anume a determinat criza, dar nici macar acum nu ii pasa de asta”(Guardian 1 iunie 2009). Chiar economişti proeminenţi au susţinut că profesia lor s-a rătăcit undeva pe drumul dintre teorie si viata reala. Celebrul Krugman, nobelist, altminteri baiat bun (trecut totusi pe la MIT, Yale şi Princeton) scrie in NYT ca vina pentru aceasta criza cade pe economisti, dar si pe bancheri şi politicieni.
Evaluarea sa este aceea ca profesia de economist „a luat-o pe un drum gresit, deoarece acestia cauta justificari matematice care sa explice adevarul”(New York Times 06 septembrie 2009). S-au scris carti despre asta si nu putine: Economics confronts the Economy (2006)-Philip Klein, A Guide to What’s Wrong with Economics (Fullbrook 2004), Dismal Science: How Thinking Like an Economist Undermines Community (2008), si cate altele. Sunt economistii vinovati?
Sofismele unor economisti au contribuit si ele
John McMillan, un neozeelandez specializat in teoria licitaţiilor (omul a crapat la Stanford, prin 2007) a scris „R
