Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Mureş: Metoda „Suzuki" la Universitatea de Arte

Publicat in Adevarul, duminică 4 iulie 2010 ·

Dramaturgii americani vor lucra cot la cot cu masteranzii români şi maghiari, iar spectacolele rezultate vor fi prezentate publicului mureşean

Universitatea de Arte a început încă de anul trecut un parteneriat cu Teatrul „Lark" din Statele Unite ale Americii. Anul acesta, dramaturgii americani vor reveni la Târgu-Mureş.

„Universitatea de Arte îi va avea în această lună ca invitaţi pe reprezentanţii Teatrului „Lark" din New York, care ne-au vizitat şi anul trecut. Atunci am hotărât să deschidem un mater de Scriere dramatică atât la secţia română cât şi la cea maghiară. Anul acesta se va organiza prima ediţiei a Taberei de Scriere Dramatică, o oglindă a activităţii masteranzilor noştrii. La eveniment vor participa atât studenţi ai UAT cât şi dramaturgi americani şi români", a precizat Gasparik Attila, rectorul UAT.

În cadrul taberei vor fi organizate o serie de ateliere de creaţie, la care vor participa autorii dramatici americani Michael Bradford, Bryan Dykstra şi Saviana Stănescu, dar şi regiozorii Oana Leahu, Gavril Cadariu şi Harsanyi Zsolt, autoarea dramatică Alina Nelega, traducătoarele Iulia Popovici şi Albert Maria, precum şi criticul şi teoreticianul de teatru Ungvari Ildiko.

„Atelierele de lucru vor fi închise, dar se vor deschide pentru public patru spectacole-lectură, realizate de studenţii şi profesorii UAT, respectiv piesele „Aliens with Extraordinary Skills" de Saviana Stănescu şi „Olives and Blood" de Michael Bradford. Piesele vor fi prezentate publicului în versiune română şi maghiară", a precizat autoarea dramatică Alina Nelega.

Metoda „Suzuki" la Târgu-Mureş

Studenţii la teatru sau mureşenii amatori de a învăţa arta actorului sunt aşteptaţi în luna august la UAT pentru a participa la atelierele de impovizaţie dedicate metodelor artistice „Viewpoints" şi „Suzuki". Metoda „Viewpoints" este bazată pe tehnici din dansu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum o ora
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum 2 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Negociatori Hamas au ajuns la Cairo pentru negocieri privind un armistiţiu în Gaza

News.ro acum o ora
Negociatori Hamas au ajuns sâmbătă la Cairo pentru intensificarea discuţiilor privind un posibil armistiţiu în Gaza, care ar prevedea întoarcerea în Israel a unor ostatici, a declarat un oficial Hamas. Directorul CIA este deja prezent pentru diploma

Zeci de migranţi au trecut Canalul Mânecii spre Anglia, în ciuda ameninţării cu expulzarea în Rwanda

Mediafax acum 51 minute
Zeci de migranţi aflaţi în două bărci pneumatice au ajuns sâmbătă pe coasta sudică a Angliei, într-o traversare a Canalului Mânecii, dinspre Franţa. O navă franceză a urmărit ambarcaţiunile până când acestea au ajuns în apele engleze.

TASS: Volodimir Zelenski, trecut de Rusia pe lista persoanelor căutate

News.ro acum 28 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe liderul de la Kiev o listă de persoane urmărite, a anunţat sâmbătă agenţia de presă de stat TASS, citând baza de date a Ministerului de Interne. M

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 3 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 2 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

Vremea

București
acum

21°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°