Un fost maistru minier dezvăluie ce pregătiseră autorităţile, după 15 iunie ’90: mineri deghizaţi în soldaţi, gata să intervină în cazul unor riposte anti-FSN. Sursa: AP Photo
Pe 15 iunie 1990, după trecerea minerilor, Bucureştiul era o rană deschisă. La Romexpo, Ion Iliescu le mulţumea ortacilor, sub urale, şi-i îndemna: "Aici sunt reprezentanţii guvernului, ai Ministerului Transporturilor. În mod organizat, eşalonat, să asigurăm această deplasare ordonată a tuturor spre locurile dumneavoastră".
Părea un epilog al violenţei. Sub aplauzele unor bucureşteni încântaţi de intervenţia printre "golani", oamenii subteranului urcau apoi în trenuri şi se întorceau acasă, cu mulţumirea că "au salvat ţara". O parte însă "au pierdut" trenul. Printre ei şi Constantin Ştefănescu, fost maistru electrician la Mina Livezeni, acum retras într-un sat gorjean.
Alături de aproape 500 de alţi ortaci, a primit ordin să rămână în Capitală şi după 15 iunie, când violenţele se sfârşiseră. Şi nu oricum, ci într-o unitate militară, îmbrăcat frumos, în uniformă de soldat. Scopul clar nu l-a aflat nici până în ziua de azi, dar ipoteza lui pare ruptă din acelaşi film al Mineriadei: era nevoie de "mână de lucru" pentru a interveni în cazul în care anti-FSNiştii ar fi ripostat.
Zile de ruşine
Cele două zile şi două nopţi petrecute pe post de soldat de ocazie în Unitatea 1210 din Bucureşti l-au convins pe maistrul de la Livezeni că ei, minerii, nu erau acolo de capul lor şi că avusese cineva grijă să-i dirijeze.
La 20 de ani de la evenimente, EVZ redă mărturia unui fost miner, participant la toate Mineriadele ce au trecut peste România. De fapt, o mică rotiţă a sistemului. Constantin Ştefănescu spune că nu a bătut pe nimeni pe străzile Capitalei. Dar a văzut de aproape cum colegii săi s-au dezlănţuit, în iunie ’90, peste locuito
