Mesajul a fost trimis. Multumesc!

“Marş pentru viaţă”, la Fălticeni

Publicat in Monitorul de Suceava, miercuri 20 martie 2013 ·

Vineri, 22 martie 2013, între orele 13,00-15,00 cu plecare din Piaţa „Nada Florilor” din municipiul Fălticeni, se va desfăşura ,,Marşul pentru Viaţă” organizat de Asociaţia “Bucovina Profundă”, în colaborare cu unităţile şcolare din municipiul Fălticeni. Marşul va porni din faţa Catedralei ,,Învierea Domnului’’ şi se va desfăşura pe traseul Aleea Pietonală – primărie – str. M. Eminescu – Spitalul Municipal – str. N. Beldiceanu – Biserica „Sf. Ilie” – str. 2 Grăniceri – Statuia Grănicerului – Casa Cărţii – Catedrala ,,Învierea Domnului”.

Aşa cum am aflat de prof. Dana Stavovei, reprezentanta Asociaţiei „Bucovina Profundă”, scopul adunării publice îl constituie promovarea dreptului la viaţă pentru copilul nenăscut şi afirmarea valorilor vieţii umane, în contextul sărbătorii creştine “Buna vestire” din data de 25 martie, considerată sărbătoarea femeii şi mamei creştine.

“Ajuns la a treia ediţie naţională, cu o participare în creştere, marşul are ca scop afirmarea şi sprijinirea unor valori esenţiale: dreptul la viaţă al tuturor persoanelor începând din momentul concepţiei şi familia ca temelie a unei societăţi prospere. Tema din acest an a este prezentată sub forma unui mesaj-manifest adresat publicului: . Manifestul este o invitaţie la implicare în sprijinul femeilor însărcinate, care sunt constrânse să apeleze la avort din cauza indiferenţei şi a lipsei de ajutor, uneori chiar din partea celor apropiaţi”, ne-a informat Bogdan Ioan Stanciu – preşedinte al Asociaţiei Pro Vita.

„Marşul pentru Viaţă” va fi organizat în 27 de oraşe şi comune din ţară, de asociaţii şi fundaţii civice creştine.

Vineri, 22 martie 2013, între orele 13,00-15,00 cu plecare din Piaţa „Nada Florilor” din municipiul Fălticeni, se va desfăşura ,,Marşul pentru Viaţă” organizat de Asociaţia “Bu

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 59 minute
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum o ora
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 4 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum o ora
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 6 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum o ora
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 7 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 3 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 2 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum o ora
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

16°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

8°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°