Los Angeles Lakers şi New York Knicks au pierdut aseară al şaselea, respectiv al treilea meci la rând în faţa Oklahomei City Thunder, respectiv a lui Chicago Bulls.
13 înfrângeri pentru un dezastru neaşteptat
Ce dezastru pentru Lakers! Sezonul care ar fi trebuit să însemne renaşterea echipei californiene se profilează a fi un mare rateu. Aseară, echipa din Los Angeles a pierdut pe teren propriu, scor 101-116, în faţa Oklahomei City Thunder! Al şaselea eşec la rând pentru echipa antrenată de Mike D'Antoni, cea mai slabă serie din ultimii şase ani! Un nou eşec care a dus recordul lui Lakers la 15-21 şi l-a făcut pe D'Antoni să spună că adevăratul sezon pentru californieni va începe de duminică seara, odată cu meciul de pe teren propriu cu Cleveland Cavaliers. "Nu mai e loc de greşeală. A fost ultima înfrângere pe care ne-am putut-o permite. Sezonul începe cu adevărat de duminică, iar băieţii trebuie să fie gata atât fizic, cât şi psihic. Repet, nu mai e loc de eroare", a spus D'Antoni, care a fost caracterizat de presa americană drept "un antrenor disperat, care a pierdut controlul asupra echipei". Practic, echipa care a terminat pe opt, ultimul loc care asigură play-off, în Vest în ultimii cinci ani, a totalizat în medie 48 de victorii. Pentru ca Lakers (15-21) să ajungă acolo, are nevoie de o serie de 33 de victorii şi 13 înfrângeri în cea de-a doua parte a sezonului. Dacă echipa lui D'Antoni nu reuşeşte să evite 13 înfrângeri până la finalul sezonului, una dintre marile favorite la titlu e eliminată chiar înainte ca play-off-ul să înceapă. O soartă ciudată pentru o formaţie care se laudă că poate să îi aibă printre titulari pe Dwight Howard, Pau Gasol, Kobe Bryant (foto) şi Steve Nash.
Durant a fost de neoprit
Într-adevăr, fără Howard şi Gasol, accidentaţi, Lakers pare o formaţie de pluton. Iar Kevin Durant ştie cel mai bine să expl