Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cea mai scumpă cameră single de cinci stele din România e 270 de euro pe noapte

Publicat in Gandul, miercuri 13 august 2008 ·

Numărul hotelurilor de cinci stele din toată ţara a ajuns la 18 unităţi hoteliere, atât în Capitală, cât şi pe litoral, la munte sau în marile oraşe ale ţării. Preţurile practicate de fiecare în parte diferă în funcţie de sezon. Astfel, în perioada de vară, hotelurile de cinci stele de pe litoral au preţuri mai mari decât cele din Bucureşti.

Spre exemplu, o cameră în regim single costă, pentru o singură noapte, 220 de euro la hotelurile Palm Beach şi Rex din Mamaia, cu mic dejun inclus şi toate facilităţile, în timp ce la hotelurile bucureştene precum Casa Capşa, Carol Parc, Persepolis, Crowne Plaza, Howard Johnson şi Marriott preţurile pentru aceeaşi cameră sunt mai mici, cu valori cuprinse între 136 şi 153 de euro. Doar la hotelul Athenee Palace Hilton tariful pentru o noapte este de 270 de euro şi va ajunge la 330 de euro în septembrie. Nu în toate cazurile este inclus şi accesul la sala de fitness, saună sau piscină, acestea trebuind plătite separat.

Preţuri mai mari din toamnă în hotelurile din Capitală şi de la munte

Odată cu venirea toamnei, polul de interes se va muta pe Capitală, acolo unde vor avea loc o serie de evenimente, motivul principal pentru care hotelerii cresc tarifele, în timp ce pe litoral acestea vor înregistra uşoare scăderi.

Spre exemplu, o cameră single standard, care în luna august are un tarif de 153 de euro de euro, fără taxele de 12%, din care 9% este TVA-ul şi 3% este taxa de oraş, va costa în luna septembrie 208 euro, cu peste 30% mai mult. Aşa cum e normal, odată ce sezonul estival se apropie de sfârşit, tarifele devin mai mici, însă hotelierii nu au anunţat încă tarifele pentru septembrie. Cel mai ieftin hotel de cinci stele din ţară este Predeal Comfort Suites din staţiunea Predeal, unde în această lună o cameră single costă de 90 de euro pe noapte în week-end, iar în timpul săptămânii t

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertisment de la serviciile de informații: Rusia plănuiește atacuri în întreaga Europă

Ziare.com acum 32 minute
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, informează Financial Times. Rusia a început deja să pregătească în mod mai activ atentate cu bombă disimulate, atacuri cu

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 13 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 9 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 11 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 9 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Superliga – play-off: CFR Cluj învinge pe Rapid Bucureşti, scor 3-2, la revenirea lui Dan Petrescu

News.ro acum 8 ore
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-2, formaţia Rapid Bucureşti, într-un meci din etapa a 8-a a play-off-ului Superligii. La clujeni a fost primul meci al lui Dan Petrescu, revenit la CFR, în timp ce Rrahmani a ratat un

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 11 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 10 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 11 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Vremea

București
acum

13°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

12°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
lun.

10°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°