„Universitatea «Spiru Haret» şi alte

universităţi controlează Ministerul

Educaţiei şi Parlamentul României“ –

Mihail Hărdău,

ex-ministru al Educaţiei Totul a început în 1990, cu o cerere de diplome formidabilă. Liceale şi universitare. Diplome care-şi găseau valoare de întrebuinţare în piaţa muncii, încă dominată de stat, ca principal angajator. Inclusiv pentru cei deja angajaţi la stat, dar care îşi ridicau statutul profesional şi salarial cu ajutorul unor diplome de nimeni verificate. Cum cererea creează ofertă, zis şi făcut. Cu sprijinul parlamentarilor şi al Ministerului Educaţiei, s-a dezvoltat în cîţiva ani o adevărată industrie, cunoscută sub sintagma „fabrici de diplome“, evaluată la aproximativ un miliard de euro pe an. Trecerea de la 125.000 de studenţi, în 1990, la 8-900.000, în zece ani, s-a făcut cu un rabat imens de calitate – profesorii, conferenţiarii, doctoratele nu se fac la comandă, în cîţiva ani. Dar fabricile de diplome, odată pornite, aduceau venituri fabuloase fondatorilor, mai ales că funcţionau în regim de instituţii de interes public, fără să plătească taxe şi impozite precum alte entităţi comerciale. Odată cu trecerea anilor, şi „materia primă“ a fabricilor de diplome se reducea numeric. De la început, mistificarea, fraudarea, ipocrizia organizării examenului de bacalaureat au fost esenţiale în această adevărată conspiraţie împotriva educaţiei. Viitorii cotizanţi ai fabricilor de diplome, private, dar şi de stat, nu trebuiau blocaţi într-un examen. (La un moment dat, universităţile de stat, invidioase pe cît de uşor se îmbogăţesc privaţii, au cerut şi au obţinut şi ele taxarea studenţilor, chiar pînă la un nivel de 70% din cifra de şcolarizare.) Cum amatori erau suficienţi, toată lumea cîştiga, cel puţin pe termen scurt şi mediu. Părinţii îşi vedeau odraslele intrate în categoria „boierilor“, directorii, i