Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Judecătorii dezbat propunerea de arestare preventivă a lui Cătălin Chelu şi a celorlalţi trei reţinuţi

Publicat in Adevarul, sâmbătă 20 noiembrie 2010 ·

Cătălin Chelu, Gabriel Constantinescu, Antonel Bunu şi Ştefan Badea au fost aduşi, sâmbătă seară, la Tribunalul Bucureşti (TB), unde se discută propunerea procurorilor DNA de arestare preventivă a lor pentru încercarea de a-i da mită secretarului de stat Valentin Fătuloiu.

Miliardarul Cătălin Chelu a fost reţinut de DNA şi propus la arestare preventivă

Judecătorii dezbat propunerea de arestare preventivă a lui Cătălin Chelu şi a celorlalţi trei reţinuţi

Cătălin Chelu, Gabriel Constantinescu, Antonel Bunu şi Ştefan Badea au fost reţinuţi, sâmbătă dimineaţă, de procurorii DNA, după 12 ore de audieri, potrivit Mediafax.

Cătălin Chelu este acuzat de dare de mită şi cumpărare de influenţă, iar Ştefan Badea este acuzat că i-ar fi facilitat intrarea lui Chelu la Fătuloiu, a spus avocatul omului de afaceri gălăţean Cătălin Chelu, Ioana Ionescu.

Aceasta a spus că fapta de cumpărare de influenţă, una dintre cele două acuzaţii aduse clientului său, nu s-a consumat deoarece banii nu au fost daţi.

Avocatul a arătat că Chelu a declarat în faţa procurorilor că nu i-a dat bani lui Fătuloiu şi că nu era speriat de dosarele în care este vizat.

Chelu le-a mai spus procurorilor că orice afacerist mai important din România are astfel de dosare şi că, în opinia sa, acest caz nu este decât o făcătură, în încercarea "decapitării" societăţii Alprom, unde el este acţionar majoritar, împreună cu alte două persoane din cele reţinute.

Întrebat în legătură cu flagrantul, avocatul a spus că Chelu ar fi fost în biroul chestorului Dan Valentin Fătuloiu, iar omul de afaceri a fos apoi condus de acesta la maşina sa, după plecarea secretarului de stat fiind momentul în care au intervenit anchetatorii.

Ioana Ionescu, a declarat, sâmbătă, că în acest caz a făcut denunţ şi fiul lui Dan Valentin Fătuloiu.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Autorităţile ucrainene acuză că locuitori din oraşele de graniţă sunt luaţi captivi de forţele ruse, pentru a fi folosiţi ca scuturi umane

News.ro acum o ora
Forţele ruse au capturat zeci de civili în oraşul de graniţă Vovchansk, a declarat un oficial ucrainean, un ofiţer de poliţie regional acuzând că cei capturaţi au fost folosiţi ca „scuturi umane”, relatează CNN. Moscova şi-a intensificat ofensiva în

Două trenuri s-au CIOCNIT într-un tunel din Belgrad: 13 persoane au fost rănite, din care patru sunt în stare gravă

Gandul acum 22 minute
Două trenuri s-au ciocnit într-un tunel din Belgrad. În total, 13 persoane au fost rănite, din care patru sunt în stare gravă. Impactul a avut loc între un marfar și un tren de călători care avea interdicţie de trecere într-un tunel din Belgrad, a i

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 8 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 8 ore
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 10 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 8 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Accident grav cu 8 persoane implicate, pe DN 22 în Tulcea. Doi copii transportați de urgență la spital

Ziare.com acum 12 ore
Grav accident rutier produs vineri, 17 mai, pe DN 22, în judeţul Tulcea. Opt persoane și două vehicule au fost implicate în coliziune. Doi copii – de 2 şi 4 ani - şi părinţii acestora au fost transportaţi la spital. Centrul Infotrafic din Inspectora

Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată

Mediafax acum 9 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată. Actul normativ a fost semnat vineri şi va permite creşterea bazei de recrutare pentru armată. Tot vineri, Zelenski a semnat legea prin care creşte a

„Moment istoric”: prima prezentare de modă în costume de baie din Arabia Saudită

HotNews acum 9 ore
Manechinele au defilat în costume de baie pentru prima dată vineri în Arabia Saudită, un eveniment fără precedent în această țară musulmană ultraconservatoare, unde femeile nu au voie să iasă în oraș fără lunga abaya neagră, potrivit AFP. Prezentare

Vremea

București
acum

12°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/24°
lun.

11°/24°
mar.

14°/24°
Constanta
acum

13°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

14°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

16°/24°