Numărul firmelor care au intrat în insolvenţă în primul trimestru al acestui an s-a dublat, la 9.766, faţă de 5.173 din perioada similară a anului trecut, în timp ce la nivelul anului trecut au fost înregistrate 18.421 de firme în această situaţie, potrivit unui studiu al Coface România, citat de NewsIn.
"La sârşitul anului 2009 erau înregistrate 18.421 de firme aflate în diverse stadii ale procedurii de insolvenţă, 8.950 de firme se aflau în procedura generală de insolvenţă, 4.890 în procedură simplificată de insolvenţă, 4.543 în faliment şi 38 în reorganizare judiciară. Cele mai multe falimente provind de la SRL-uri, 95%, urmate la mare distanţă de SA-uri, 3%, iar restul de 2% fiind reprezentat de celelalte forme de organizare", potrivit studiului Coface.
În 2008, erau 14.483 companii aflate în diverse stadii ale procedurii de insolvenţă, numărul acestora crescând cu aproxmativ 27% în 2009.
Primele trei sectoare din clasament, comerţ cu ridicata şi distribuţie, comerţ cu amănuntul şi construcţiile reprezintă 53% din totalul falimentelor în 2009, cu un total de 9.682 de cazuri, se mai arată în studiu.
Principalele motoare ale economiei din perioada 2004-2008, comerţul şi construcţiile s-au prăbuşit în 2009, determinând o scădere a PIB-ului de 7,1%, acestea fiind şi sectoarele cele mai afectate de criză şi care înregistrează cel mai mare număr de insolvenţe.
"Deşi în continuare primele trei poziţii ale clasamentului concentrează cea mai mare parte a numărului de insolvenţe înregistrate în 2009, respectiv 52,5%, faţă de anul precedent remarcăm o scădere de 4% a ponderii acestor poziţii, de la 56,2% în 2008, dovedind generalizarea problemelor şi în celelalte domenii de activitate", spun reprezentanţii Coface România.
Aceştia menţionează că este de aşteptat ca anul 2010 să fie în continuare unul deosebit de dificil pentru jucătorii din