Marţi, 31 ianuarie, şi miercuri, 1 februarie, la ora 19.30, la Sala Amfiteatru a Teatrului Naţional „I.L.Caragiale" au loc primele reprezentaţii ale spectacolului „Băiatul din ultima bancă", pus în scenă de regizorul Theodor Cristian Popescu.
Piesa aparţine unuia dintre cei mai importanţi dramaturgi ai momentului, Juan Mayorga, dublu laureat al Premiului Naţional pentru Teatru în Spania natală, premii cărora li se adaugă numeroase alte distincţii importante. Autor incitant şi surprinzător, Juan Mayorga este profesor de dramaturgie şi filosofie la Real Escuela Superior de Arte Dramático din Madrid şi are o dublă specializare, în matematică şi filosofie.
„Băiatul din ultima bancă" este, după cum o descrie chiar autorul, „o piesă despre maeştri şi discipoli, despre părinţi şi copii, despre oameni care au văzut prea mult şi oameni care învaţă să privească. O piesă despre plăcerea de a te amesteca în vieţile altora şi despre riscul de a confunda viaţa cu literatura. O piesă despre cei ce aleg ultima bancă: aceea de unde se văd toate celelalte".
Spectacolul este o poveste despre adolescenţă, aşa cum este ea privită în societatea contemporană. Un profesor de liceu le dă elevilor săi un eseu pe tema „Cum mi-am petrecut ultimul weekend". Dar, cum tinerii îşi epuizează viaţa în lucruri lipsite de orizont şi de provocare, lucrările sunt proaste. Cu o excepţie. Claudio, băiatul din ultima bancă pătrunde, într-o tentativă voyeuristă, în intimitatea familiei unui coleg. Ca un infractor abil, el se insinuează în viaţa ei pentru a-şi scrie lucrarea-foileton. Mixând subtil realitatea cu ficţiunea, intră într-un joc periculos. Profesorul-maestru îl susţine şi îi cizelează talentul, devenindu-i complice. Din distribuţie fac parte, pe lângă actori importanţi ai Naţionalului, precum Mihai Călin, Diana Dumbravă, Dan Tudor, Brînduşa Mircea, şi doi debutanţi: R