Un american a dat dovadă de foarte multă ingeniozitate, atunci când a decis să-şi confecţioneze o proteză pentru deget din bucăţi dintr-o bicicletă veche, scrie Daily Mail.
Colin MacDuff, din Olympia, Washington, şi-a pierdut o parte din degetul mijlociu de la mâna dreaptă, în urma unui accident de vânătoare, petrecut în urmă cu trei ani.
După acel accident, activităţile sale zilnice, precum tastatul sau încheierea nasturilor de la cămaşă au devenit greu de realizat, mai ales că doctorii nu i-au putut oferi o proteză pentru degentul său amputat. Astfel, americanul, care este veteran de război şi ciclist amator, a apelat la o soluţie creativă: şi-a confecţionat o proteză pentru deget din bucăţi dintr-o bicicletă veche.
CITIŢI ŞI: Cea mai rea MAHMUREALĂ. S-a ÎMBĂTAT şi a adormit într-o LADĂ. Ce a urmat te va face să RÂZI cu LACRIMI
MacDuff nu a ţinut creaţia numai pentru el şi a decis să facă o afacere din ea. În prezent, acesta confecţionează "degete mecanice", pe care le vinde contra sumei de 5500-9500 dolari, iar invenţiile sale au fost deja brevetate.
Veteranul a declarat că îi trebuie 10-12 săptămâni pentru a crea o proteză, proces care se desfăşoară în atelierul său de acasă. Foloseşte o imprimantă 3D, pentru a confecţiona proteze din plastic folosit în industria medicală, iar noile "degete" sunt proiectate pentru a fi purtate 24 de ore.
CITIŢI ŞI: Au vrut să fie SEXY, dar au devenit PENIBILE. Cele mai JENANTE înregistrări cu camera web | GALERIE FOTO / VIDEO
MacDuff a mărturisit că intenţia sa nu este de a le da oamenilor membrele amputate înapoi, ci de a le oferi un instrument pentru a-şi putea duce la capăt activităţile de zi cu zi.
TOP 3 RECOMANDĂRI EVZ.RO: Clujul a devenit scena unor răfuieli între INTERLOPI. Procurorii recunosc asta si cer ARESTAREA unor recidivişti periculoşi
ȘOCANT. Au împins copilul înap