Foto: Thinkstock Gelozia poate fi o sursă de inspiraţie în relaţiile de dragoste dintre oameni, dar numai în doze mici şi rare, în doze homeopatice, căci numai dozele moderate pot avea efecte vindecătoare. Gelozia poate amuza, poate stimula dragostea, poate ameliora anumite temeri ale celui suspectat de trădare (gelozia sinceră îl poate ajuta să se simtă iubit!), dar poate deveni şi periculoasă. Formele grave ale geloziei au nevoie de asistenţă psihiatrică, pentru că cea psihologică nu mai este suficientă. De altfel, victimele unor violenţe psihice şi fizice generate de gelozie sunt vizibile în multe dintre buletinele de ştiri zilnice şi asta pentru că gelosul nu a fost tratat la timp ca un om bolnav. Suferinţa lui psihică şi afectivă devine distructivă, căci el îşi chinuieşte partenerul de viaţă. În acelaşi timp, gelozia patologică este o stare autodistructivă, iar efectul principal al autodistrugerii se răsfrânge asupra capacităţii subiectului de a gândi, a raţiona sau a distinge între imaginile mintale care-i stârnesc gelozia şi cele reale.
Pentru că se poate ajunge în stări de destructurare afectivă şi psihică gravă din pricina geloziei, este bine să ştim că impulsurile de gelozie au frumuseţea lor numai până la un punct. Graniţa dintre sănătate şi boală este, uneori, construită dintr-o simplă liniuţă imaginară, pe care avem nevoie s-o conştientizăm înainte de a ajunge să spunem că-i prea târziu. Căci se poate ajunge şi aici; gelozia patologică poate piti sub preşul inconştienţei traume de abandon provenite încă din copilărie, dar netratate. În plus, ea poate trăda o structură psihică labilă, care poate rămâne întreagă şi normală printr-un apel la psihoterapeut.
Oare putem să iubim fără să ne roadă gelozia? Ce se ascunde, de fapt, sub manifestarea numită gelozie? Ce i-am spune unei fiinţe dragi, atunci când ne cuprinde gelozia şi o suspicionăm de