Monica Macovei, Teodor Baconschi, Adrian Papahagi, Ionuţ Popescu, Cristian Preda şi Sever Voinescu au trimis, marţi, o scrisoare preşedintelui CSM în care cer sesizarea Inspecţiei Judiciare în legătură cu declaraţiile premierului Victor Ponta privind ancheta în cazul de la Liceul "Bolintineanu".
Semnatarii scrisorii, adresate preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, Oana Hăineală, îi solicită acesteia să sesizeze Inspecţia Judiciară şi să exprime o poziţie publică a CSM cu privire la declaraţiile premierului Victor Ponta făcute în cursul anchetei din dosarul privind posibile cazuri de corupţie şi fraudă la Bacalaureat de la Liceul "Bolintineanu", precum şi să analizeze "impactul asupra independenţei justiţiei al acestor declaraţii care par a fi determinat oprirea audierii unor persoane şi modificări ale strategiei în ancheta penală".
Europarlamenatrul PDL Monica Macovei a prezentat pe blogul său conţinutul acestei scrisori, în care arată că potrivit raportului Comisiei Europene (CE) de monitorizare pe justiţie şi anticorupţie în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV), publicat în ianuarie 2013, independenţa justiţiei în România a devenit o temă de îngrijorare profundă la nivelul Comisiei începând cu vara lui 2012.
"Comisia atrage atenţia în mod explicit că «una dintre preocupările majore a fost dovada clară a exercitării de presiuni asupra instituţiilor judiciare şi a lipsei de respect pentru independenţa sistemului judiciar» şi că, în ciuda recomandărilor din raportul din vara lui 2012 al Comisiei, «atacurile cu motivaţie politică la adresa sistemului judiciar nu au încetat»", se precizează în scrisoare.
Potrivit scrisorii, Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei, iar semnatarii, în calitate de cetăţeni ai României, interesaţi de garantarea independenţei justiţiei şi îngrijoraţi