Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bucureşti: A căzut în gol în puţul liftului

Publicat in Adevarul, duminică 23 august 2009 ·

O tânără, în vârstă de 24 de ani, din cartierul bucureştean Colentina a deschis uşa la lift şi a căzut în gol de la etajul cinci. Fata, care urma să fie mireasă peste o lună, are şanse minime de supravieţuire, având leziuni grave ale organelor interne.

Locatarii dintr-un bloc de pe strada Pâncota nr. 9 din cartierul bucureştean Colentina nu şi-au revenit încă din şocul trăit vineri seară. Vecina lor care a căzut de la etajul cinci în puţul liftului se numeşte Iuliana Nicolae şi are 24 de ani, potrivit Poliţiei Capitalei.

„Fata făcuse în urmă cu trei săptămâni cununia civilă şi locuia aici cu familia soţului. Peste numai o lună ar fi avut nunta. Totul este pregătit. Au închiriat şi localul. Au şi lista cu invitaţii”, povesteşte vecinul Viorel Vlădoiu, în timp ce ne arătă invitaţia la nuntă pe care o primise. Locatarul a fost şi martor în momentul în care fata a fost scoasă şi transportată la spital de echipajele de salvare. „Avea mâinile negre. Probabil că a încercat să se prindă de cabluri. Era conştientă, ţipa «Aer»! «Aer»!“, a mai spus Vlădoiu.

„Prognosticul este rezervat“

Tragicul accident s-a petrecut pentru că liftul era la parter, iar cineva a deschis uşa la etajul cinci, susţin vecinii. „S-a mai întâmplat aşa ceva şi acum un an. Probabil că cineva a deschis uşa liftului la un alt etaj, dar din fericire atunci nu s-au întâmplat astfel de tragedii. Păcat de ea, atât de tânără!“, a spus o altă vecină, Silvia Cinghea. Uşa liftului aflat la parter putea fi deschisă la alte etaje numai dacă cineva o forţa cu un patent, susţine locatarul Viorel Vlădoiu, fost administrator al imobilului. Uşile liftului de la toate cele opt etaje ale imobilului erau aseară sigilate.

Şanse minime de supravieţuire

Starea fetei este extrem de gravă, tânăra având multiple traumatisme. Purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic de Urg

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE Război în Ucraina - ziua 799: SUA acuză Rusia că a folosit un agent chimic în Ucraina / Rușii au atacat portul Odesa cu rachete balistice

HotNews acum o ora
Statele Unite ale Americii a acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând astfel Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice. Departamentul de Stat al SUA susține că nu a fost un incident izolat

Copiii, manipulați de marile companii prin trucuri „lipsite de etică” pentru a le face poftă de dulciuri

HotNews acum o ora
Companiile alimentare folosesc culori strălucitoare şi personaje din desene animate într-un efort „lipsit de etică" de a manipula copiii pentru a-i face să dorească dulciurile şi chipsurile pe care le produc, potrivit unui raport citat de The Guardi

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 23 minute
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

Ipoteză șocantă în cazul șoferului fugar din Suceava: și-ar fi ucis intenționat cu mașina victima. Ce au găsit anchetatorii la percheziții

Adevarul acum 45 minute
Tânărul băut a acroșat cu mașina un pieton și s-a baricadat în casa sa la câteva sute de metri de locul accidentului.

VIDEO China: 36 de morţi în urma surpării unei porţiuni de autostradă în sudul ţării

HotNews acum 3 ore
Surparea unei porţiuni de autostradă în sudul Chinei a făcut 36 de morţi, potrivit unui nou bilanţ comunicat joi de presa de stat, notează AFP. Porţiunea de autostradă surpată în sudul ChineiFoto: CNS / AFP / Profimedia Agenţia de presă Xinhua a inf

Război în Gaza, ziua 208. Portul temporar care va accelera fluxul de ajutoare, pe jumătate construit

Press Alert acum 30 minute
Foto: arhivă Armata Statelor Unite a construit până în prezent peste 50% din portul temporar amplasat în largul coastelor din Gaza pentru a accelera fluxul de ajutor umanitar, a anunțat miercuri Pentagonul. „Am finalizat în proporție de peste 50% am

Numărul morţilor după prăbuşirea unei autostrăzi în China a ajuns la 36

Mediafax acum 2 ore
De asemenea, alte 30 de persoane au fost rănite. Prăbuşirea, declanşată de o ploaie puternică, a avut loc miercuri şi a afectat o porţiune de 17,9 metri a autostrăzii. 23 de vehicule s-au prăbuşit. Zona din sudul Chinei a fost grav afectată de ploi

Organe pentru transplant, transportate cu un avion SMURD de la Sofia la Iaşi

Mediafax acum o ora
Un avion SMURD Bombardier Learjet 75 a transportat o echipă medicală pentru transplant şi organele prelevate, din Bulgaria în România. În mai puţin de o oră, echipajul avionului a transportat echipa medicală şi doi rinichi prelevaţi pentru transplan

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 13 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Un actor cunoscut a murit subit la vârsta de 59 de ani

Mediafax acum 10 ore
Un actor cunoscut a murit pe neaşteptate la vârsta de 59 de ani. Este vorba despre Brian McCardie. Actorul scoţian este cunoscut în special pentru rolul din Line Of Duty.

Vremea

București
acum

16°
joi

13°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

14°
joi

13°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

15°
joi

12°/15°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

17°
joi

15°/21°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°