Mesajul a fost trimis. Multumesc!

RODICA CULCER: Incompatibilităţi

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 6 februarie 2009 ·

Miercuri 4 februarie, toţi cei care mai urmăresc viaţa publică au avut senzaţia unui déjà vu exasperant: pesediştii au făcut din nou zid în jurul lui Adrian Năstase, s-au substituit instanţelor şi au blocat trimiterea în plen a unei recomandări favorabile solicitării procurorului general privind începerea urmăririi penale a fostului premier.

Nu ar trebui să fim surprinşi, căci în PSD nu s-a schimbat nimic din noiembrie până acum: partidul nu a devenit dintr-odată adeptul statului de drept şi nici nu şi-a făcut curăţenie în interior. Dimpotrivă, în odiseea ministrului de interne, a dovedit că luptele dintre facţiunile sale sunt mai importante decât interesul naţional şi că oamenii săi forte sunt adesea vulnerabili din cauza unei grele moşteniri penale. Din dezvăluirile ultimelor săptămâni în presă şi pe blogurile celor mai bine informaţi, a reieşit că Gabriel Oprea a fost desfiinţat politic pentru că nu i-a făcut pe plac lui Marian Vanghelie şi nu l-a propus pe Mincu Silvestru pentru funcţia de secretar de stat pentru ordine publică, ci un alt candidat agreat iniţial de PSD. Atunci însă Adrian Năstase şi aliaţii săi strigau ca din gură de şarpe că preşedintele Băsescu a vrut să rupă partidul. Acum înţelegem că preşedintele, prin intermediul lui Emil Boc, a vrut eventual să-i blocheze pe protejaţ ii lui Marian Vanghelie - ceea ce s-a întâmplat şi în cazul lui Liviu Dragnea, sosit la MAI cu acelaşi mandat de la Vanghelie. Abia Dan Nica ar putea restabili standardele unei minime decenţe în selectarea secretarilor de stat din MAI.

Pe de altă parte, povestea demisiei lui Liviu Dragnea a rămas spusă doar pe jumătate, pentru că puţini s-au mai aplecat asupra afacerilor sale controversate şi vulnerabilităţii domnului Dragnea în faţa scrutinului unui eventual succesor la şefia Consiliului Judeţean Teleorman. Ca să se apere, domnul Dragnea avea nevoie de

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 20 minute
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum o ora
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 3 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 4 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum o ora
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 3 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 3 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 3 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum 4 ore
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

14°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°