Miercuri 4 februarie, toţi cei care mai urmăresc viaţa publică au avut senzaţia unui déjà vu exasperant: pesediştii au făcut din nou zid în jurul lui Adrian Năstase, s-au substituit instanţelor şi au blocat trimiterea în plen a unei recomandări favorabile solicitării procurorului general privind începerea urmăririi penale a fostului premier.

Nu ar trebui să fim surprinşi, căci în PSD nu s-a schimbat nimic din noiembrie până acum: partidul nu a devenit dintr-odată adeptul statului de drept şi nici nu şi-a făcut curăţenie în interior. Dimpotrivă, în odiseea ministrului de interne, a dovedit că luptele dintre facţiunile sale sunt mai importante decât interesul naţional şi că oamenii săi forte sunt adesea vulnerabili din cauza unei grele moşteniri penale. Din dezvăluirile ultimelor săptămâni în presă şi pe blogurile celor mai bine informaţi, a reieşit că Gabriel Oprea a fost desfiinţat politic pentru că nu i-a făcut pe plac lui Marian Vanghelie şi nu l-a propus pe Mincu Silvestru pentru funcţia de secretar de stat pentru ordine publică, ci un alt candidat agreat iniţial de PSD. Atunci însă Adrian Năstase şi aliaţii săi strigau ca din gură de şarpe că preşedintele Băsescu a vrut să rupă partidul. Acum înţelegem că preşedintele, prin intermediul lui Emil Boc, a vrut eventual să-i blocheze pe protejaţ ii lui Marian Vanghelie - ceea ce s-a întâmplat şi în cazul lui Liviu Dragnea, sosit la MAI cu acelaşi mandat de la Vanghelie. Abia Dan Nica ar putea restabili standardele unei minime decenţe în selectarea secretarilor de stat din MAI.

Pe de altă parte, povestea demisiei lui Liviu Dragnea a rămas spusă doar pe jumătate, pentru că puţini s-au mai aplecat asupra afacerilor sale controversate şi vulnerabilităţii domnului Dragnea în faţa scrutinului unui eventual succesor la şefia Consiliului Judeţean Teleorman. Ca să se apere, domnul Dragnea avea nevoie de