Cu picioarele in zapada si cu capul in iarba, haideti sa ne gandim putin la TIFF 2013, ca si cum am merge la Cluj intre 31 mai si 9 iunie. Ca in fiecare an, selectionerii aduc pe ecrane multe dintre filmele premiate in anul precedent la marile festivaluri europene, de unde drumul pana la cinefilul de rand poate fi peste masura de intortocheat. Asadar, in cadrul proiectiilor-maraton, TIFF-ul a programat recenta trilogie a regizorului austriac Ulrich Seidl, Paradies.De la Zile de caine (Hundstage, 2001) incoace, interesul pentru opera lui a fost constant, chiar daca, din nou, circumscris in zona filmului de arta. Aplicand stilul observational al documentaristilor la gandirea fictionala dramatizata, Seidl reusea atunci sa releve absurdul realitatilor suburbane, operand necrutator cu instrumente de cineast. Se poate ca, incepand cu 2008-2009, sa se mai fi stins moda observatiilor fine si pesimiste, insa curiozitatea e cu atat mai mare fata de un maestru care continua sa desfida valul de sinceritate asumata in afara categoriilor morale. Acest rationament se aplica si in cazul meu, dupa ce am vazut doar primul episod din Paradies, cel dedicat dragostei. Paradies: Liebecerceteaza intruparea ideii de fericire si cautarea ei sub forma iubirii romantice. In varsta de 50 de ani, Teresa isi ia o vacanta de la viata de mama si alege Kenia ca destinatie exotica, in compania altor austriece congenere. Seidl ii lasa personajului o masura importanta de naivitate, nespecificand daca acesta cunoastea adevaratul scop al excursiei. De la colegele ei, Teresa afla cu mascata stupoare ca se poate sa ai un localnic de 20 de ani care sa te iubeasca, iar daca „relatia" nu functioneaza, exista intotdeauna ceilalti localnici de 20 de ani. Situatia de exploatare e echilibrata de scrupulele unei Terese comme-il-faut, ce refuza sa-si asume jocul, insistand naiv, cu fiecare nou amant, asupra intreba