Îl iei pe 41 pînă la capăt. De acolo, o maşină pînă la aeroportul Otopeni unde aştepţi autobuzul 301. Şi mergi, din nou, tot pînă la capăt. Pînă la Băneasa S.A. Treci de Grădina Zoologică, de Restaurant Băneasa (din care a rămas doar o plăcuţă ruginită cu numele staţiei), treci de staţia "Facultativa". Băneasa S.A. Cobori. Singura "rată" spre zona rezidenţială: 167, mijlocul de transport al celor care muncesc în vilele de lux. Majoritatea sînt femei. Schimbă impresii despre patroni, îşi povestesc una alteia ce şi-a mai luat şeful sau şefa, unde au mai mers, ce au mai făcut, lăudîndu-se astfel prin angajatorii lor. Cu cît şefii le sînt mai prosperi, mai "şmecheri", cu atît urcă şi ele pe scara ierarhică.
Băneasa era mai demult punctul de socializare al bucureştenilor la final de săptămînă, porţia de aer curat şi iarbă verde şi impresia de excursie la pădure. Însemna Grădina Zoologică, mirosul de animale, mirosul de pămînt, grătarele, mititeii pe cartoane mustind de ulei prăjit şi muştar lichid.
Acum mergi cu 167 pe un drum veşnic în şantier. Este cald şi praf şi o mizerie delimitată de o parte şi de alta de gardurile înalte şi semitransparente ale unui paradis imobiliar. Dincolo de colbul drumului se înalţă cartierele rezidenţiale, vile somptuoase, microclimatul oamenilor cu bani. Pentru că, azi, "stau în Băneasa" este o declaraţie de avere. Investiţiile au dezvoltat cartierele rezidenţiale într-un peisaj contrastant, luxul fiind aici vecin, gard în gard, cu mizeria. Pentru a-şi scoate cît mai rapid banii, cartierele au fost date în folosinţă într-un ritm accelerat, care nu a permis dezvoltarea zonei în totalitate, cartierele luxoase fiind izolate de exterior: tot ce nu intră sub parametrul "orăşelelor" e lăsat în paragină, ochii rezidenţilor fiind oblojiţi de ce se întîmplă în afară prin paravane opace.
Alpha Ville
Rogi şoferul ratei să o
