Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şase mere gigant din poliester armat cu fibră de sticlă vor decora străzile Bistriţei, de Paşte

Publicat in Gandul, luni 15 aprilie 2013 · ·

Şase mere gigant, confecţionate din poliester armat cu fibră de sticlă, vor fi montate, înainte de Paşte, pe străzile oraşului Bistriţa, cinci dintre ele fiind comandate de Primărie, iar unul fiind cadou din partea firmei locale care le-a realizat, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Primăria Bistriţa pregăteşte pentru a treia oară decoraţiuni urbane, după cei zece struţi din fibră de sticlă, mascota oraşului, şi cele nouă ouă gigant pregătite pentru sărbătorile pascale de anul trecut.

De altfel, Consiliul Local Bistriţa a aprobat, în bugetul pe anul în curs, alocarea a 27.000 de lei pentru confecţionarea a încă trei ouă de Paşte şi a cinci mere la fel de mari, însă firma care a câştigat licitaţia a decis să facă în total şase mere, pe unul urmând să îl doneze municipalităţii.

Primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că intenţia sa este să amplaseze merele pe străzi până de Paşte.

"Sperăm să le putem amplasa înainte de Paşte. Mai e de lucru la ele. Montarea lor e complicată. Nu laşi mărul cu macaraua şi ai plecat de acolo pentru că a doua zi dispare sau îl mănâncă cineva. Intenţionăm să punem câte un măr la cele două intrări în oraş (dinspre Suceava şi Cluj - n.r.) şi în câteva zone din oraş unde spaţiul permite. Pe pietonal nu, pietonalul are struţul", a spus Creţu.

Referitor la semnificaţia acestor mere, el a afirmat că sunt elemente decorative.

"Bistriţa este renumită pentru livezile de măr care au înlocuit viile după filoxera din 1905, avem şi un festival «Mărul de Aur», deci avem toate motivele să arătăm că acest fruct poate să fie unul din simbolurile Bistriţei. El chiar este", a explicat Creţu.

Cele şase mere gigant au fost realizate de aceeaşi firmă care a confecţionat şi ouăle din fibră de sticlă. Compania a onorat comanda municipalităţii, dar a făcut un măr în plus, la fel

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 57 minute
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 2 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 3 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 4 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 2 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 3 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Profesor de religie din Bihor, SANCȚIONAT după o postare pe grupul de WhatsApp al clasei. Tatăl uneia dintre eleve l-a reclamat la conducerea școlii

Gandul acum 4 ore
Un profesor de religie din județul Bihor a fost sancționat, după ce a postat pe grupul de WhatsApp al clasei o manea cântată de Tzancă Uraganu. Mai mult, se făceau glume nepotrivite despre o profesoară de biologie din școală, care era mai severă. Ma

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 3 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 4 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°