E din nou Sfântul Valentin. Şi, ca în fiecare an, oamenii din jurul meu se entuziasmează şi se pregătesc pentru... festinul acestei sărbători. Da, ştiu, e una “împrumutată” – sunt voci care îţi amintesc că avem şi noi un “Dragobete”, dar ce mai contează când e aşa de plăcut să ştii că dragostea pluteşte în aer!
Nu toată lumea are un “Valentin” alături de care să organizeze întâlniri romantice – deja clişee! – sau căruia să-i ofere inima, fie ea de ciocolată, de pluş sau umplută cu hidrogen. E timp prielnic să se înmulţească declaraţiile de dragoste şi să înflorească iubiri noi, fie ele şi sezoniere...
Toată această agitaţie m-a făcut să mă gândesc la una dintre cele mai simple metode (de care am auzit sau despre care am citit vreodată) de a face rost de un “însoţitor” pentru data de 14 februarie: poţiunea dragostei. Mai precis, acea “poţiune a dragostei” descrisă în romanele cu Harry Potter. Nu este chiar o variantă la îndemână - aşa ceva nu există în realitate -, dar mă întreb cum ar fi dacă ar exista. Sunt convinsă că “Amortentia”, aşa cum se regăseşte ea în manualul de “Poţiuni” al vrăjitorilor, ar fi prima mea opţiune pentru situaţii de genul ăsta.
Amortentia – care vine din latinescul “amor”, însemnând dragoste, şi “tentia”, un derivat al verbului “tentare” (spune profesorul de Poţiuni) – este cea mai puternică poţiune de dragoste din lume; ea provoacă, aceluia care o bea, o obsesie puternică pentru o anumită persoană. Sigur, nu este vorba despre dragoste adevărată. Asta este imposibil,chiar şi pentru vrăjitori. Datorită efectului pe care îl are, poate deveni de-a dreptul periculoasă. Dă dependenţă, cum se spune, asemeni unui drog.
Poţiunea este descrisă ca fiind de un alb strălucitor, perlat, iar aburul care iese din ea se ridică mereu în spirale.
Lucrul interesant este că ea are un parfum diferit pentru fiecare persoană care o miroase
