Relația românilor cu animalele este una complicată. Dacă ar fi să urmăm firul istoric al relației noastre cu câinii, numiți îndeobște maidanezi, am putea să prezumăm că: 1) românii iubesc foarte mult aceste animale întrucât le tolerează pe stradă și conviețuirea om – câine este considerată firească; 2) România –căci nu este doar o problemă locală, a bucureștenilor – are multe maidane, deci mulți câini și multe haite de câini; 3) legea românească este încă un text abstract, rămas nedescifrat și se caută diverse interpretări până la înțelegerea ei deplină și corectă, iar această căutare și acest demers juridico-filozofic durează de aproximativ 22 de ani; 4) relația istorică dintre om și câine în România se leagă îndeaproape de viziunea măreață a constructorilor comuniști și de crearea omului nou neatașat de comunitate; 5) politicienii, aleșii, autoritățile, asociațiile de protecție a animalelor, poliția animalelor iubesc, la rândul lor, foarte mult câinii și unii nu se pot decide între iubirea de câine și iubirea de om, întrucât cele două tipuri de iubire uneori se confundă și înseamnă voturi sau bani.

Ajungem însă la momentul actual, secolul XXI, anul 2012, într-o țară europeană, membră a grupului țărilor Uniunii Europene, alături de alte țări europene, care se presupune că au un trecut comun, valori și principii de viață și de organizare a societății comune, drepturi și obligații asumate în mod egal, o serie de norme și de reguli menite să asigure responsabilizarea, echilibrul, respectul legilor, democrația electivă și participativă, normalitatea, respectul pentru ceilalți, umanitatea, solidaritatea.

În această țară, România, s-au întâmplat deunăzi niște evenimente care i-au pus pe mulți pe gânduri. O serie de morți suspecte și decese abrupte, atât ale unor localnici, cât și ale unor călători străini pe aceste meleaguri au îngrijorat peste măsură. Din